CFR Cluj a învins-o, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Superligii.
Dan Petrescu nu i-a mai dat banderola de căpitan lui Deac! Motivul pentru care l-ar fi ales, în schimb, pe Burcă | EXCLUSIV
Sepsi a condus cu 1-0, prin golul marcat de Dumitrescu ’28. Pentru CFR Cluj au marcat Birligea ’44 şi Deac ’53. De la Sepsi a fost eliminat Ninaj, în minutul 62.
În lipsa lui Mario Camora, banderola de căpitan a ajuns la Andrei Burcă. Decizia lui Dan Petrescu i-a uimit pe toţi, având în vedere că l-a ales pe fundaşul central în detrimentul lui Ciprian Deac.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prima explicaţie? Faptul că sâmbătă a fost ziua lui Andrei Burcă şi că Petrescu a dorit să îi facă un mic ”cadou”.
”Probabil nu i-a oferit banderola lui Deac pentru că a fost ziua lui Andrei Burcă”, a remarcat Vochin.
Dan Petrescu, după CFR - Sepsi:
"Am avut trei penalty-uri clare, eu m-am săturat, gata. Dacă cei de la club nu vorbesc, lasă că vorbeşte Petrescu. Să se supere cine vrea, să se supere şi arbitrii, uitaţi-vă la faze, să le vadă Porumboiu, Crăciunescu, Avram, cine vreţi voi... Să-şi zică şi ei părerea, dacă alea nu sunt penalty-uri... Dacă nu era VAR ziceai că poate nu au văzut, dar VAR-ul ce face?
Chiar toate meciurile cu VAR sunt aşa. Doamne! Am avut un meci excelent, cei de la Sepsi nu au ajuns la poartă, Scuffet nici n-a atins mingea, doar atunci când degaja. Bine că am avut reacţie, bine că am reuşit să câştigăm.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Din păcate, am pierdut din nou doi jucători. Deac s-a dus la spital, se pare că e grav, Birligea are ruptură din nou, e o victorie importantă, dar am pierdut doi jucători, iar banca mea de rezerve oricum e subţire. Va fi foarte greu în viitor.
Mă rog la Dumnezeu să revină cât mai repede Deac şi Birligea. La Birligea 90% nu e nimic grav, cred că în 2-3 zile va fi refăcut, dar la Deac nu arată deloc bine" , a declarat Dan Petrescu.
Echipele care au evoluat:
- CFR Cluj: Scuffet – C. Manea, Yuri, Burcă, Braun – C. Deac (Yeboah ’83), Muhar, Cvek, Krasniqi (Fica ’90) – Janga, Birligea (Petrila ’59). Antrenor: Dan Petrescu
- Sepsi: Niczuly – Ninaj, Bălaşa (Ciobotariu ’51), Tamas, A. Dumitrescu – Aganovic, J. Rodriguez (Rondon ’77), Papa (Păun ’65), C. Matei (I. Gheorghe ’65) – Ştefănescu, Safranko (Tudorie ’77). Antrenor: Cristiano Bergodi
Afla mai multe despre: dan petrescu, ciprian deac, andrei burca