CFR Cluj face un nou transfer în zona apărării. După venirea lui Ben Youssef, Dan Petrescu l-a primit în centrul defensivei şi pe croatul Ivica Zunic (32 de ani).
CFR Cluj a început să bifeze transfer după transfer în mijlocul apărării, după accidentările lui Vinicius şi Cestor. În urmă cu câteva zile, Ben Youssef a semnat cu campioana României, iar acum campioana a reuşit să-l convingă pe un croat.
Dan Petrescu primeşte fotbalişti. Ultimul fundaş central transferat de CFR Cluj
Dan Petrescu a ameninţat că pleacă de la CFR Cluj, după ce a pierdut fotbalişti pe bandă rulantă şi pe care nu i-a putut înlocui. "Bursucul" a dat vina pe conducere, întrucât nu i-au fost aduşi fotbaliştii doriţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conducătorii s-au conformat şi au mai făcut un transfer. Este vorba despre fundaşul central croat Ivica Zunic, care măsoară 1.96 m. şi care vine din postura de jucător liber de contract, potrivit ProSport.
Din păcate pentru CFR Cluj, Dan Petrescu va fi nevoit să-l pună pe picioare pe Ivica Zunic, întrucât apărătorul e fără echipă din iulie, atunci când s-a despărţit de Qabala. Zunic a fost declarat fundaşul anului în Azerbaidjan, după ce a jucat cu Qabala în Europa League.
De-a lungul carierei, Zunic a jucat la mai multe echipe din Austria, la Tychy, Volyn Lutsk, Orenburg, Chornomorets Odessa, Atyrau şi Qabala.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ivica zunic, cfr cluj, dan petrescu