You are here:

Dan Petrescu se teme de terenul artificial de la Chiajna

Dan Petrescu se teme de terenul artificial de la Chiajna

Fotbal intern

Comentarii

Meciul dintre Concordia Chiajna şi CFR Cluj va fi prima experienţa a lui Dan Petrescu pe un teren artificial, ca antrenor în Liga 1, iar asta îi dă bătăi de cap.

Dan Petrescu intenţionează să schimbe garnitura de start la meciul cu Chiajna.

”Am avut o şedintă şi sper să aibă urmări pozitive, vom vedea la meciul cu Chiajna. Chiar dacă la meciul cu Chiajna va fi probabil altă echipă decât cu Craiova” a declarat Dan Petrescu la conferinşa de presă premergătoare meciului de la Chiajna. 

E foarte greu să joci acolo

”Pentru mine e prima oară când sunt ca antrenor la Chiajna, nu am fost niciodată antrenor acolo, chiar sunt curios cu terenul cum va fi. Din ce am văzut la TV şi am studiat puţin echipa, e foarte greu să joci acolo. Sunt convins că ei au un avavantaj pentru că sunt obişnuiţi cu acel teren, noi nici nu ne-am antrenat nici n-am jucat de mult. Primul nostru adversar va fi terenul”, a mai adăugat antrenorul celor de la CFR.

Antrenorul Chiajnei a fost în trecut la CFR şi va dori să demonstreze că e un antrenor bun .

”Va fi greu pentru că Chiajna acasă pe sintetic pune probleme la multe echipe. Chiar dacă au câştigat 1 meci în 9 etape, pe celelalte le-a pierdut la un gol diferenţă şi să nu uităm greşelile mari de arbitraj împotriva lor, goluri valabile anulate, penalty-uri neacordate. Cea mai dezavantajată echipă în momentul ăsta în Româniai e Concordia. Din punctul ăsta de vedere sunt convions că va fi un meci foarte greu. Mai ales că şi antrenorul lor a fost aici înainte şi o să vrea să demonstreze şi să arate că e foarte bun. Eu ştiu că el e un antrenor foarte bun, nu trebuie să îmi demonstreze nimic” a spus Petrescu.

Afla mai multe despre: dan petrescucfr clujconcordia chiajna,  

viewscnt
Articole similare