You are here:

Dan Petrescu şi-a decis viitorul! Anunţul făcut cu o zi înainte de meciul cu Viitorul: "Asta vreau să fac!"

Dan Petrescu şi-a decis viitorul! Anunţul făcut cu o zi înainte de meciul cu Viitorul: "Asta vreau să fac!"

CFR Cluj

Comentarii

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, sâmbătă, că îşi doreşte să continue la gruparea din Gruia, contrar informaţiilor potrivit cărora ar urma să se despartă de actualul lider al Ligii 1, la finalul sezonului.

"Avem cel mai important meci de când sunt eu antrenor la CFR. 100 la sută, cel mai important şi cel mai greu. Şi, dacă cei de la CFR mă doresc în continuare, de ce să nu continui? Eu am contract şi vreau să continui, dar nu depinde de mine acest lucru", a afirmat Dan Petrescu, într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul în vârstă de 50 de ani a mărturisit că i-ar plăcea să petreacă mult timp la CFR Cluj, dar a precizat că nu ar putea să refuze o eventuală ofertă din Premier League.

"Eu aş vrea să stau la un club foarte mult. Când am pornit în antrenorat, chiar reuşisem, am stat vreo trei ani la Kuban, vreo trei ani la Urziceni. Dar în ambele locuri aş fi vrut să stau mai mult. Mie îmi place stabilitatea şi mi-ar plăcea şi mie să fiu ca Ferguson, adică să decid tot cum decidea el la Manchester transferurile, tot. Şi a stat foarte mult. Normal că mi-aş dori, dar nu am încredere în fotbalul de azi că e posibil. Wenger cred că a fost ultima excepţie de la regulă. Dacă ar veni o ofertă din Anglia, din Premier League, ceea ce e foarte greu, atunci va fi greu să refuz o asemenea ofertă", a mai spus Petrescu.

Afla mai multe despre: petrescucfrantrenor 

viewscnt
Articole similare