You are here:

Dan Petrescu, surprins după înfrângerea în faţa Rapidului! ”Nu putem să ne plângem nici de arbitru!” Ce critici a adus jucătorilor. ”O să am o discuţie cu băieţii!”

Dan Petrescu, surprins după înfrângerea în faţa Rapidului! ”Nu putem să ne plângem nici de arbitru!” Ce critici a adus jucătorilor. ”O să am o discuţie cu băieţii!”

Rapid

Comentarii

CFR Cluj a fost învinsă, duminică seară, la Mioveni, cu scorul de 2-0, de FC Rapid, într-un meci din etapa a XII-a a primului eşalon.

Bălan a marcat o dublă în minutele 27 şi 55. Rapidiştii au înscris şi în minutul 45, tot prin Bălan, însă reuşita acestuia a fost anulată pentru ofsaid. După meci, Dan Petrescu a fost surprins şi a spus că va purta o discuţie cu jucătorii. 

”E clar că n-a fost cel mai bun meci al nostru. Am intrat în teren pe vârfuri. Nu ne-am bătut, nu ne-am luptat. Când nu faci lucrurile cum trebuie, la final iei ce meriţi. Sunt surprins, am avut 14 zile în care ne-am pregătit bine, echipa a arătat bine şi a venit meciul oficial şi am arătat parcă invers faţă de cum am arătat în pregătire.

N-aş vrea să dau nişte declaraţii şi apoi să-mi pară rău, dar e clar că sunt supărat în primul rând pe mine şi, apoi, pe toată echipa. Chiar am fost foarte mulţumit de cum s-au pregătit, mă aşteptam la o creştere, dar a fost invers. O să am o discuţie cu băieţii.

Nu putem fi invincibili, dar trebuie să arătăm mai bine în meciurile următoare. N-avem ce să reproşăm nimănui, nu putem să ne plângem de nimic, nici de arbitru, nici de teren, nici de vreme. Pentru mine, orice meci este important, atât am putut noi astăzi”, a spus Dan Petrescu, la sfârşitul meciului. 

CFR Cluj este lider în clasament, cu 30 de puncte, în timp ce FC Rapid este pe locul 5, cu 21 de puncte. Poziţia a doua este ocupată de FCSB, care are 24 de puncte, iar pe locul trei se află FC Voluntari, tot cu 24 de puncte.

Afla mai multe despre: rapid-dan petrescu-cfr 

viewscnt
Articole similare