După transferurile realizate la Rapid, Dan Şucu continuă campania de mercato, dar se focusează şi pe Genoa.
Inter mizează pe jucătorii tineri în noul sezon, dar Carboni nu face parte din planurile lui Chivu
Fabrizio Romano, celebrul jurnalist italian, a anunţat că Genoa a ajuns la un acord cu Internazionale Milano pentru împrumutul lui Valentin Carboni (20 de ani).
Sursa citată susţine că ”Grifonul” nu va avea opţiune de cumpărare, iar argentinianul va reveni la Inter în vara anului viitor.
Carboni, unul dintre fotbaliştii cu care Chivu a lucrat la echipa Primavera a lui Inter, nu face parte din planurile lui Cristi Chivu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mijlocaşul ofensiv a prins trei meciuri la Campionatul Mondial al Cluburilor, toate din postura de rezervă, însă a reuşit să marcheze golul decisiv, în partida cu Urawa, câştigată de Inter cu 2-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cotat la 12 milioane de euro, Carboni a fost împrumutat în sezonul trecut la Marseille, însă a bifat doar patru partide în tricoul lui OM. În 2022, acesta a fost debutat la echipa de seniori a nerazzurrilor de către Simone Inzaghi, antrenor care între timp a semnat cu Al Hilal.
Cel mai important sezon al lui Carboni a fost cel din urmă cu doi ani, când a fost om de bază pentru Monza. Atunci, Carboni a jucat 31 de meciuri, iar lombarzii au terminat la mijlocul clasamentului, în Serie A.
- Valentin Carboni este cotat de Transfermarkt la 12 milioane de euro.
Genoa are closing in on deal to sign Valentin Carboni from Inter on loan until June 2026.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) July 8, 2025
No buy option included, only bonuses based on appearances. Carboni will return to Inter next summer.
Almost there.
https://t.co/sFHiqB1jY6 pic.twitter.com/gWvGoscBLc
Afla mai multe despre: rapid