Dan Şucu a inaugurat noua bază a Rapidului din Ştefăneşti, un complex ultramodern realizat printr-o investiţie de peste 20 de milioane de euro.
Sărbătoare de proporţii la Rapid. Detalii incredibile de la noua bază a clubului
Rapid a inaugurat oficial miercuri, 11 noiembrie 2026, noua bază de pregătire din Ştefăneştii de Jos, o investiţie de proporţii destinată exclusiv echipei de seniori.
Evenimentul a reunit nume importante din fotbalul românesc şi din conducerea structurilor sportive. Patronul majoritar al clubului, Dan Şucu, a fost gazda festivităţii şi le-a prezentat personal invitaţilor noua infrastructură.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Printre cei prezenţi s-au numărat Gino Iorgulescu (preşedintele LPF), Justin Ştefan (secretarul general al LPF) şi Mihai Stoichiţă (directorul tehnic al FRF).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a absentat de la eveniment. Cu ocazia inaugurării, Gino Iorgulescu i-a oferit lui Dan Şucu o plachetă simbolică din partea ligii profesioniste.
Din conducerea giuleştenilor au mai participat Victor Angelescu şi Robert Niţă, în timp ce legendele clubului nu au putut ajunge din cauza aglomeraţiei din trafic.
Noul complex pune un accent puternic pe identitatea istorică a Rapidului, fiind decorat cu tricouri de colecţie ale lui Daniel Pancu şi citate motivaţionale.
Printre cele mai spectaculoase dotări se numără un ecran LED uriaş de 39,55 de metri pătraţi, montat pe faţada clădirii, care va deservi şedinţele tactice ale staff-ului tehnic chiar lângă gazon.
Aceasta este a treia bază sportivă finalizată în mandatul lui Dan Şucu, după proiectele ”Constructorul” şi ”Coresi”. Valoarea totală a investiţiilor realizate în infrastructură de la preluarea clubului în mai 2022 depăşeşte 20 de milioane de euro.
Locaţia are şi o semnificaţie personală pentru investitorul majoritar, bunicii săi din partea tatălui fiind originari chiar din Ştefăneştii de Jos.
”Este o sărbătoare atât de importantă pentru noi. Sunt lucruri care nu se văd. Avem două terenuri amplasate după un studiu de însorire perpendicular, în aşa fel încât echipa, când se antrenează, să nu se antreneze cu soarele în ochi.
Avem un teren în mijloc pentru portari şi încălzire, iar cele două terenuri mari de joc să nu se strice pentru încălzire. Avem degivrare pentru teren, am adus un megawatt de energie electrică, cât pentru o fabrică.
Când va fi frig afară, încălzirea gazonului se face la 12 grade, iarba să nu îngheţe, băieţii să se antreneze foarte bine. Atenţie, primele zile de încălzire, energia electrică doar pentru o zi costă 2.000 de euro, să ne înţelegem despre ce valori vorbim.
Nu este doar un produs frumos, ci un produs calitativ. Bucătarul nostru a fost două săptămâni şcolarizat la Genoa, a venit cu toate meniurile de acolo, cu tot ce înseamnă nutriţie, merge cu echipa în deplasări, se ocupă de tot aici la bază şi în deplasări.
Avem saună umedă, uscată, piscine, jacuzzi, apă rece, apă caldă, tratament de care este nevoie, sală de 500 mp să se facă încălzirea corectă.
Este una dintre cele trei baze sportive pe care le-am construit. Le-am făcut ca pentru copiii mei. Fiecare lucru e făcut temeinic, ca aici să se întâmple bine. Avem vitrină, nu avem trofee, sper să vină şi trofeele.
Nu există echipă mai respectată în România decât echipa Rapidului. La un asemenea respect te aştepţi şi la rezultate pe măsură. Ăsta e mesajul nostru, al acţionarilor şi al fanilor rapidişti.
Cu toţii ne aşteptăm, intrăm cu gândul de a câştiga, nu putem să învingem întotdeauna. Putem totdeauna să ieşim de pe teren cu capul sus, că am făcut tot ca să învingem”, a declarat Dan Şucu, la inaugurarea noii baze a Rapidului.
Afla mai multe despre: rapid, dan sucu, daniel pancu


.webp)




