You are here:

Dani Alves a fost transferat într-o altă închisoare de lângă Barcelona

Dani Alves a fost transferat într-o altă închisoare de lângă Barcelona
Comentarii

Acuzat de viol şi în arest preventiv de vineri, fotbalistul brazilian Dani Alves a fost transferat, luni, într-o închisoare de lângă Barcelona, ​​cu celule mai mici, pentru a „garanta securitatea şi convieţuirea normală” în cadrul centrului, relatează AFP.

Dani Alves a fost transferat într-o altă închisoare de lângă Barcelona

Fostul jucător al clubului mexican Pumas a fost dus pentru prima dată vineri la închisoarea Brians 1, la aproximativ 40 de kilometri de marea metropolă catalană.

Dar pentru a asigura mai bine siguranţa şi buna funcţionare a pavilioanelor penitenciarelor în care locuiesc deţinuţii, autorităţile penitenciare catalane au decis să-l transfere pe jucătorul de 39 de ani la închisoarea Brians 2, alăturată celei în care se afla până atunci.

Această închisoare găzduieşte mai mulţi deţinuţi, dar clădirile în care sunt încarceraţi sunt mai mici, cu o medie de 80 de deţinuţi pe unitate faţă de aproximativ 200 în Brians 1. Această dimensiune mai mică se pretează mai bine pentru a găzdui deţinuţi celebri precum Dani Alves, au indicat surse penitenciare, asigurând că la originea acestui transfer nu a fost niciun incident.

După ce a fost supus unei evaluări de către agenţii noului centru, Alves ar urma, în principiu, să împartă o celulă cu un alt deţinut pentru următoarele zile.

Alves este acuzat de o tânără de 23 de ani că a violat-o în toaleta unui club din Barcelona, la finalul lunii decembrie.

Contradicţiile din declaraţia jucătorului şi riscul de a fugi în străinătate au fost decisive în decizia judecătorului de a-l aresta preventiv, au afirmat surse care cunosc dosarul.

Afla mai multe despre: dani alves-barcelona-pumas 

viewscnt
Articole similare