You are here:

Dani Coman a negociat cu o echipă din străinătate transferul lui Alex Ioniţă. Unde s-au blocat discuţiile

Dani Coman a negociat cu o echipă din străinătate transferul lui Alex Ioniţă. Unde s-au blocat discuţiile

Superliga

Comentarii

Marius Şumudică a dezvăluit că sunt şanse foarte mici ca Alex Ioniţă să fie transferat de Kayserispor, din cauza pretenţiilor financiare pe care le are Astra. Antrenorul lui Kayseri susţine că Dani Coman a purtat deja o discuţie cu cei din conducerea clubului turc.

Alex Ioniţă este unul dintre jucătorii pe care Marius Şumudică îi vrea la Kayserispor. Cei doi au rămas în relaţii bune după ce au colaborat la Astra şi Şumudică este de părere că mijlocaşul de 22 de ani ar aduce un plus de valoare echipei pe care o antrenează.

Dar şansele unui transfer sunt foarte mici. Dani Coman, preşedintele Astrei, a purtat o discuţiei cu directorul de scouting de la Kayserispor şi turcii n-au fost de acord cu pretenţiile financiare ale echipei din Giurgiu. Mai ales că Ioniţă va rămâne liber de contract în vara viitoare:

”E decizia lui Ioniţă, dar va fi destul de greu de negociat cu Astra. Eu ştiu ce înseamnă Astra şi ce înseamnă domnul Niculae. E greu de negociat şi cred că va fi destul de greu. Ca să punem punct speculaţiilor, Kayseri nu şi-l permite în momentul de faţă. Dani Coman a fost la meciul nostru, a vorbit cu şeful de scouting de la noi şi suntem departe de ce îşi doresc cei de la Astra”, a declarat Marius Şumudică pentru Pro TV.

Şumudică a reuşit să facă din Kayserispor o echipă care se bate pentru primele locuri, asta în condiţiile în care anul trecut s-a luptat să evite retrogradarea. Antrenorul român spune că este mulţumit de lotul pe care-l are şi ar mai vrea doar doi jucători: ”Eu nici nu vreau să iau prea mulţi jucatori, doar doi. Am nevoie de calitate. Jucătorii care sunt aici în momentul de faţa merită un respect deosebit şi nu aş putea să renunţ la ei”, a mai spus Şumudică.

Afla mai multe despre: marius sumudicaastraliga 1alex ionitakayserispor 

viewscnt
Articole similare