You are here:

Daniel Băluţă a anunţat care sunt cele trei proiecte majore care trebuie realizate în Bucureşti (P)

Daniel Băluţă a anunţat care sunt cele trei proiecte majore care trebuie realizate în Bucureşti (P)

Diverse

Comentarii

Daniel Băluţă a prezentat cele trei mari proiecte pe care le consideră esenţiale pentru Bucureşti, subliniind că oraşul are nevoie urgentă de intervenţii în infrastructură, o problemă „invizibilă”, dar care pune în pericol siguranţa locuitorilor.

Care sunt cele trei proiecte majore care trebuie realizate în Bucureşti, conform lui Daniel Băluţă

Potrivit candidatului PSD la Primăria Capitalei, prima prioritate este modernizarea reţelelor de utilităţi – de la conductele de gaz şi termoficare, până la cablurile electrice şi sistemul de alimentare cu apă. „Trebuie să acţionăm rapid. Este o urgenţă urbană, nu trebuie să ajungem în situaţii tragice”, a spus Băluţă la Antena 3.

A doua urgenţă este consolidarea şi punerea în siguranţă a podurilor şi pasajelor din oraş. A treia vizează clădirile cu risc seismic ridicat, care trebuie consolidate cât mai curând.

Băluţă a precizat că abia după rezolvarea acestor vulnerabilităţi se poate discuta despre dezvoltarea urbană reală. El a vorbit şi despre necesitatea reducerii decalajului între nordul Capitalei şi zonele de sud – sectoarele 4, 5 şi 6 –, unde comunităţile au nevoie de intervenţii rapide şi de sprijin.

Candidatul a menţionat şi importanţa programelor sociale ale Primăriei Capitalei, care, în opinia sa, trebuie implementate cât mai repede pentru familiile aflate în dificultate.

„Trebuie să aducem investiţii şi locuri de muncă bine plătite în aceste zone. Şi noi am transformat în Sectorul 4 locuri care altădată erau insalubre în cartiere unde oamenii pot trăi cu demnitate. În unele comunităţi lipsesc lucruri elementare – apă curentă, servicii medicale sau chiar o farmacie. Avem spaţii publice care pot fi folosite pentru astfel de facilităţi. Oamenii trebuie ascultaţi şi integraţi”, a adăugat Băluţă.

Afla mai multe despre: bucurestipoliticaproiecte 

viewscnt
Articole similare