Daniel Celea (28 de ani) şi-a găsit o nouă echipă, la 48 de ore distanţă după ce şi-a reziliat contractul cu Oţelul Galaţi.
Fundaşul central semnase cu Oţelul în urmă cu o lună de zile, însă nu a fost încântat de mediul găsit la Galaţi şi a cerut conducerii să fie lăsat să plece.
Sâmbătă, 1 iulie, ”oţelarii” au făcut anunţul oficial al despărţirii de jucător.
- Daniel Celea a evoluat sezonul trecut la Chindia Târgovişte, iar la Galaţi sosise din postura de jucător liber de contract.
Daniel Celea are o nouă echipă
Luni, 3 iulie, clubul cipriot Nea Salamis Famagusta a anunţat, oficial, pe contul oficial de Facebook, faptul că a ajuns la o înţelegere cu Daniel Celea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Consiliul de Administraţie al NEA SALAMINA FAMAGUSTA informează că a încheiat un acord de principiu cu fundaşul central român Daniel Celea, în vârstă de 27 de ani. Daniel purta din 2020 culorile AFC Chindia Târgovişte, unde a înregistrat 78 de apariţii şi 2 goluri.
Acesta este aşteptat în Cipru în următoarele câteva zile pentru examinările medicale standard şi, după finalizarea cu succes, contractul va fi activat. Îi urăm bun venit lui Daniel în marea familie NEA SALAMINA FAMAGUSTA şi îi dorim mult succes în tricoul alb-roşu!”, a fost anunţul clubului cipriot.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nea Salamis Famagusta a terminat sezonul precedent pe locul al doilea al play-out-ului din Cipru.
În cariera sa, Celea a evoluat pentru formaţiile ACSO Filiaşi, Sporting Roşiori, Pandurii, UTA, CS Mioveni, Sepsi, LKS Lodz şi Chindia.
- 600.000 de euro este cota de piaţă a lui Daniel Celea, conform transfermarkt.de.
Afla mai multe despre: daniel celea, nea salamis, cipru