Internaţionalul italian Daniel Maldini, fiul legendarului Paolo Maldini şi nepotul lui Cesare Maldini, s-a despărţit de Monza, 'lanterna roşie' din Serie A, şi a semnat cu Atalanta Bergamo.
'Atalanta este încântată să anunţe transferul definitiv al atacantului Daniel Maldini, în vârstă de 23 de ani', a anunţat clubul din Bergamo într-un comunicat.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, suma de transfer se ridică la zece milioane de euro, din care jumătate va merge către AC Milan, clubul formator al lui Daniel Maldini.
Atacantul care a debutat la naţionala Italiei în octombrie 2024, a fost achiziţionat în vară de Monza, pentru cinci milioane de euro, după ce jucase anterior la această echipă, sub formă de împrumut, în partea a doua a sezonului 2023-2024.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În actuala stagiune, Daniel Maldini a marcat trei goluri în 20 de meciuri disputate în Serie A.
Monza, echipă deţinută de membrii familiei Berlusconi, foştii proprietari ai clubului AC Milan, a câştigat doar două meciuri începând din luna august şi se află în prezent la şapte puncte de primul loc neretrogradabil.
Maldini soseşte acum la o echipă mult mai bine clasată. Atalanta se află pe locul 3 în Serie A, fiind calificată în play-off-ul actualei ediţii a Ligii Campionilor.
Însă gruparea din Bergamo trebuie să suplinească absenţa celui mai bun marcator al său, atacantul nigerian Ademola Lookman, indisponibil pentru o perioadă de cel puţin trei săptămâni din cauza unei accidentări la genunchiul drept.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: maldini