Formaţia CSA Steaua a pierdut, sâmbătă, în deplasare, scor 3-4, meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, din etapa a 12-a din Liga 2 Casa Pariurilor.
Daniel Opriţa, supărat pe jucătorii săi după al doilea eşec din acest sezon: "Să le fie ruşine! Li s-a urcat la cap"
Daniel Opriţa, antrenorul echipei CSA Steaua, a răbufnit după înfrângerea cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
"Ce să fac? Trebuie să accept realitatea, asta e. Am pierdut un joc pe care l-am avut în mână. Când nu respecţi fotbalul, păţeşti ce am păţit noi. Sper să conştientizeze ce au făcut astăzi, şi-au bătut joc de munca altora. Alţii şi-au făcut treaba.
La 2-0, au început să meargă pe teren, li s-a urcat la cap. Le-am spus şi la pauză să intre serios, că Pandurii va veni cu moral şi încredere.Le-am făcut nişte cadouri pe care le poţi face doar când nu eşti concentrat. O să analizăm, fiecare a greşit. Eu am încercat la pauză să-i atenţionez, le-am spus că nu-i meciul terminat. Trebuie să te mişti. Ei, după 2-0, n-au mai făcut-o şi s-au trezit prea târziu, când erau deja ameţiţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Avem probleme, dar asta nu e o scuză. Avem trei fundaşi centrali accidentaţi, acolo avem probleme. De la 2-0, cu o echipă căreia puteai să-i dai mai multe goluri... Când facem greşelile pe care le-am făcut şi când avem atitudinea pe care am avut-o, se întâmplă ce s-a întâmplat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Suntem pe primul loc, dar sper să ne trezească acest joc, să nu mai fie această atitudine, această nepăsare. Trebuie să le fie ruşine. Fiecare trebuie să-şi dea seama unde a greşit. Nu vorbesc de renunţat la jucători. Acest meci era de câştigat, îi controlam, aveam 2-0. Ne-am pus noi probleme, asta s-a întâmplat", a spus Daniel Opriţa, după meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
CSA Steaua rămân lideri, cu 26 de puncte, în timp ce Viitorul Pandurii Târgu Jiu a urcat pe locul 12, unde a acumulat 15 puncte.
Tot sâmbătă, Unirea Dej şi Concordia Chiajna au remizat, scor 1-1.
Duminică, 30 octombrie
Ora 11:00
Fotbal Club Braşov – CSC Dumbrăviţa
Marţi, 1 noiembrie
Ora 17:00
Oţelul Galaţi – Gloria Buzău.
Afla mai multe despre: daniel oprita