Daniel Pancu (49 de ani) a comentat evoluţia Universităţii Craiova din partida cu Getafe, încheiată cu scorul de 1-1, în prima etapă a UEFA Conference League. Antrenorul Rapidului a abordat acest subiect în cadrul conferinţei de presă premergătoare întâlnirii cu Corvinul Hunedoara şi nu a ezitat să aprecieze prestaţia formaţiei din Bănie.
Daniel Pancu a aplaudat la scenă deshisă prestaţia Craiovei din meciul cu Getafe
Tehnicianul giuleştenilor a avut cuvinte de laudă pentru echipa olteană, impresionat de nivelul arătat în faţa adversarului din Spania. Rezultatul obţinut de Universitatea Craiova a reprezentat şi un prilej pentru Pancu de a vorbi despre diferenţele dintre cluburile din fotbalul românesc.
Antrenorul Rapidului a evidenţiat în special avantajul financiar de care ar fi beneficiat oltenii în ultimii ani, perioadă în care investiţiile în club au contribuit la dezvoltarea proiectului sportiv. Din perspectiva sa, decalajul faţă de formaţia giuleşteană este considerabil.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pancu a descris diferenţa dintre cele două cluburi drept una de „zeci de ani”, făcând referire la nivelul investiţiilor şi la resursele alocate de-a lungul timpului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Foarte bun jocul din partea celor de la Craiova, sunt o echipă foarte bună, omogenă, plină de valoare, foarte bine organizată, care câştigă de la joc la joc european. Noi, în România, nu putem decât în meciuri amicale să jucăm cu astfel de echipe.
Este de departe foarte mult în faţa noastră, a lui Dinamo sau a FCSB-ului, iar în faţa Rapidului e la zeci de ani distanţă. Sunt zeci de ani de când investesc acolo şi câştigă trofee”, a spus Daniel Pancu, înainte de Rapid - Corvinul.


 (7).webp)




