Daniel Pancu a declarat la finalul meciului câştigat de Rapid împotriva celor de la Carmen că giuleştenii sunt pe cale să realizeze două transferuri importante.
"Eu am văzut foarte multe astfel de meciuri pe Giuleşti, le-am şi trăit. E în ADN-ul clubului. Şi peste 100 de ani dacă se reîncarnează cineva şi vine la un meci de-alea Rapidului tot la fel va fi. Astea ne sunt istoria şi tradiţia. Dacă învingeam cu 10-0, nu avea nimeni nimic de spus.
Sunt şanse foarte mari să vină şi Vasile Maftei, şi Ionuţ Voicu. Din retur trebuie să reglăm lucrurile, ca să nu se mai pună niciodată problema învingătoarei" - a spus Daniel Pancu.
Academia Rapid a câştigat cu 2-0 partida jucată în Giuleşti împotriva celor de la Carmen Bucureşti, revenind pe primul loc în clasamentul Ligii a 4-a. Ambele goluri au venit în ultimele cinci minute de joc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: daniel pancu, rapid, vasile maftei, ionut voicu