Daniel Pancu a lipsit de la flash-interviu, dar Laurenţiu Rus (40 de ani), cel care i-a luat locul, a tras concluziile după victoria CFR-ului cu Farul.
CFR Cluj a câştigat meciul cu Farul Constanţa, în deplasare, scor 2-1, în etapa a 29-a din Superliga României. Alibek Aliev şi Karlo Muhar au marcat pentru CFR-işti, iar Işfan a punctat pentru ”marinari”.
CFR a prins play-off-ul, după victoria cu Farul: ”A fost o presiune”
La finalul meciului, Daniel Pancu nu a venit la flash-interviu, iar în locul său a apărut secundul Laurenţiu Rus, care a explicat motivul acestei absenţe a antrenorului principal al echipei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, el a vorbit şi despre parcursul uluitor al CFR-ului, grupare care a înregistrat 10 victorii la rând în campionat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”A fost o primă repriză perfectă, aşa cum ne-am propus. Ei nu au avut nici o ocazie, şut pe poartă. Din păcate a intervenit o relaxare în repriza a doua.
(n.r. despre Daniel Pancu) Din prima repriză nu s-a simţit bine, a cerut nişte vitamine. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, probabil emoţiile, probabil toată tensiunea din această săptămână s-a acumulat şi trebuie să-l înţelegem.
A fost o presiune. Am plecat din nămol şi am ajuns până în play-off. Trebuie felicitaţi toţi oamenii, de la preşedinte, până la oamenii cu curăţenia, de la stadion. Toată lumea are merit în asta.
Avem meciul cu Craiova, trebuie să tratpm extrem de serios. Cupa este un obiectiv important. Apoi avem meciul din ultima etapă”, a declarat Rus, după meci.
- Citește și
- Andrei Cordea, reacţie fulger după ce s-a calificat în play-off cu CFR: "N-am întâlnit la nicio echipă. Am ştiut că vom fi aici”
- Ianis Hagi, rezervă cu Galatasaray! Românul a intrat în minutul 62, dar nu a putut schimba soarta meciului. Ce notă a primit
- ”Ţi-a dat bani cât ai vrut tu”. Alibec, pus la punct după afirmaţiile ironice făcute despre Gigi Becali
Afla mai multe despre: cfr cluj, daniel pancu, superliga


 (6).webp)





