You are here:

Daniel Pancu, după victoria Rapidului cu Făurei: ”Joacă după chipul şi asemănarea mea”

Daniel Pancu, după victoria Rapidului cu Făurei: ”Joacă după chipul şi asemănarea mea”

Fotbal

Comentarii

Partida dintre Rapid şi Făurei din Liga a treia, seria a doua s-a încheiat cu victoria categorică a gazdelor, scor 10-1.

Pentru echipa din Capitală au marcat Matulevicius (2), Jorza (2), Drăghiceanu, Cârstocea, Hlistei, Sefer, Goge şi Robinho, în timp ce singurul gol al gazdelor a fost reuşit de Puşcaşul.

După 20 de etape scurse din Liga 3, giuleştenii ocupă locul unu în clasament, cu 53 de puncte.

”E important şi scorul, dar evoluţia e una constant bună. La meciul de la Brăila jucat cu Chişcani s-au împlinit 6 luni de când sunt antrenorul Rapidului. A fost un proces greu, am trecut prin momente grele. A trecut ceva să-mi impun stilul.

Asta e echipa pe care mi-o doresc şi eu, şi-o doresc şi suporterii Rapidului. Din acest moment nu mai accept nici o secundă ca jucătorii să nu se implice total, pentru că joacă după chipul şi asemănarea mea. Din punct de vedere al jocului probabil vor mai fi sincope, ca în orice proces de construire a unei echipe, dar pe plan al atitudinii nu mai accept şi nu mai fac nici un fel de concesii”, a spus Daniel Pancu la finalul meciului.

Afla mai multe despre: rapid bucurestiliga 3 

viewscnt
Articole similare