Naţionala României a reuşit să o învingă Islanda, 0-2, în deplasare, şi rămâne în cărţi pentru calificarea la Campionatul Mondial din Qatar.
Daniel Pancu are doar cuvinte de laudă la adresa lui Mirel Rădoi. Fostul antrenor din Liga I a dezvăluit că i-a trimis un mesaj după meciul cu Islanda, unde l-a felicitat pentru modul în care a gestionat situaţia şi presiunea care există la echipa naţională.
”Un meci lucrat foarte responsabil, cu o atitudine foarte bună, un meci jucat la rezultat, ceea ce era important.
Naţionala avea nevoie de un rezultat pozitiv pentru moralul jucătorilor, cred că va urma o perioadă bună care ne va da speranţe pentru viitor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Era o victorie care lipsea foarte mult pentru că sunt jucători de mare talent, chiar dacă nu joacă la echipele mari ale Europei, dar care au făcut faţă cu brio. Îl fericit pe Rădoi, i-am şi dat un mesaj după pentru modul cum a ştiut sa scoată presiune, să o ia asupra lui şi să lase jucătorii să se desfăşoare, pentru modul în care gândeşte el echipa, selecţia.
Pentru că nu a fost uşor, mai ales pentru un antrenor tânăr la început să treacă peste aceste critici. A luat presiunea asupra lui. Bravo, aşa face un lider, a fost un mare lider ca jucător, demonstrează asta şi ca antrenor”, a declarat Daniel Pancu.
Clasamentul din Grupa României:
1. Armenia 10 pct
2. Germania 9 pct
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
3. Macedonia de Nord 7 pct
4. România 6 pct
5. Islanda 3 pct
6. Liechtenstein 0 pct
Afla mai multe despre: nationala romaniei, daniel pancu, mirel radoi