Daniel Pancu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a prefaţat meciul cu Dinamo Bucureşti, programat duminică, 12 aprilie, de la ora 21:00.
CFR Cluj a pierdut în deplasarea de pe terenul Universităţii Craiova, în etapa trecută. "Feroviarii" au pierdut contactul cu podiumul din play-off, dar pot reveni în forţă printr-un succes împotriva celor de la Dinamo.
"Câinii" nu au mai câştigat un meci în campionat din luna februarie, de la duelul cu Unirea Slobozia din sezonul regulat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ardelenii ar putea urca provizoriu pe locul 3 cu o victorie în meciul cu Dinamo, şi ar putea încheia etapa pe loc de podium dacă Rapid nu o va învinge pe FC Argeş, în ultimul meci al acestei runde.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Daniel Pancu: "Sunt jucători care vor fi absenţi"
Daniel Pancu a acuzat mai multe absenţe înaintea partidei cu Dinamo, dar a refuzat să numească fotbaliştii care nu vor putea evolua împotriva formaţiei lui Zeljko Kopic.
"Au apărut nişte probleme de lot. Nu vi le pot spune, dar sunt jucători care vor fi absenţi. Sunt mulţi pentru mine, da. Va fi un joc diferit pentru că vor avea altă componenţă, vor avea multe soluţii bune de pe bancă", a declarat Daniel Pancu în conferinţa de presă dinaintea partidei.
Tehnicianul a continuat şi a anunţat că echipa sa îşi poate lua gândul de la titlu dacă nu o vor învinge pe Dinamo.
"Dacă nu câştigăm, chiar că nu va mai avea după aia aproape niciun sens să mai vorbim despre titlu. Nu e obiectivul nimănui titlul, absolut al nimănui, doar că sunt convins în continuare că se poate câştiga. La echilibrul care există în play-off-ul ăsta şi la punctele pe care le câştigă o echipă sau le pierde, încă se poate câştiga campionatul", a mai spus Pancu.
- Citește și
- Filipe Coelho, înainte de duelul de foc cu U Cluj: ”Acest meci este o provocare pentru noi”
- Marcator în premieră la FCSB, jucătorul ar putea pleca în vară! Cine îi va decide viitorul: "Depinde doar de el"
- Gigi Becali, înţeles după reacţia furibundă la adresa lui Chiricheş: ”Dacă eram patron şi eu voiam jucători pe care să mă pot baza”
- LIVE VIDEO CFR – Dinamo, azi, de la ora 21:00 pe orangesport.ro. Bătălie pentru Europa în Gruia
- Decizie istorică! O femeie va antrena o echipă din top 5 campionate ale Europei
- LIVE VIDEO | Unirea Slobozia - Petrolul, de la 18:15, pe orangesport.ro. Duel încins între ocupantele locurilor de baraj
- Discursul lui Mirel Rădoi l-a băgat în ceaţă pe Basarab Panduru: ”Mi-a dat temă de casă. Nu o să pot să adorm”
- Gigi Becali şi-a găsit atacant: "M-a convins". E peste vârful "de 900.000 de euro" de la FCSB: "O soluţie mai bună"
Afla mai multe despre: cfr cluj, daniel pancu, dinamo


.webp)





