Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Daniel Paraschiv a refuzat un salariu uriaş din partea lui Dinamo Kiev. Câţi bani ar fi primit în trei ani de contract

Daniel Paraschiv a refuzat un salariu uriaş din partea lui Dinamo Kiev. Câţi bani ar fi primit în trei ani de contract

Fotbal

Comentarii

Daniel Paraschiv (23 de ani) a refuzat să se transfere de la Hermannstadt la Dinamo Kiev, în această iarnă, de teama conflictului armat care continuă să îngrozească Ucraina.

Formaţia antrenată de tehnicianul român Mircea Lucescu era gata să ofere 1,2 milioane de euro pentru unul dintre cei mai în vogă fotbalişti din Superligă.

Daniel Paraschiv ar fi câştigat peste un milion de euro la Kiev

Conform informaţiilor oferite de playsport.ro, Dinamo Kiev îi pregătise lui Daniel Paraschiv un contract pentru următorii trei ani, cu un salariu anual de 350.000 de euro..

Aşadar, fostul atacant de la CFR Cluj ar fi câştigat peste un milion de euro numai din salariu, pe durata contractului, fără a fi luate în calcul eventuale bonusuri individuale sau de echipă.

Cu toate acestea, Paraschiv a refuzat propunerea. În plus, se pare că ar fi spun ”NU” şi ofertei din Ungaria, unde s-a vorbit de interesul celor de la Mol Vidi Fehervar.

Formaţia din ţara vecină îi pregătise şi ea un salariu mult peste nivelul Ligii 1. Nu la fel de bun precum cel de la Dinamo Kiev, dar asemănător.

Paraschiv ar fi devenit al cincilea jucător român din istoria lui Dinamo Kiev

Daniel Paraschiv a evoluat în 27 de partide pentru Hermannstadt, în actualul sezon, în toate competiţiile. A marcat 10 goluri şi a oferit trei pase decisive.

  • Paraschiv, dacă ar fi acceptat, era al cincilea fotbalist român care îmbracă tricoul lui Dinamo Kiev, după Cristi Irimia, Florin Cernat, Tiberiu Ghioane şi Tudor Băluţă.

Cotat la 800.000 de euro de site-urile de specialitate, vârful de atac a debutat la finalul anului trecut şi în naţionala României, pentru care a reuşit deja să şi marcheze.

Afla mai multe despre: daniel paraschivmircea lucescudinamo kiev 

viewscnt
Articole similare