Fostul internaţional italian Daniele De Rossi a cumpărat Ostiamare, clubul semiprofesionist modest la care şi-a început cariera, el promiţând să consolideze comunitatea în care se află echipa, relatează Reuters.
Ostiamare, grupare fondată în 1945, joacă în al patrulea eşalon din Italia.
„Obiectivul meu va fi să lucrez pentru a construi un club solid, transparent şi inovator, un mijloc de a uni oamenii, de a promova valorile comunităţii şi de a apropia familiile de zona lor, cu mândria de a reprezenta Ostia pe teren şi în afara lui”, a scris De Rossi pe Instagram.
De Rossi, care a fost demis din funcţia de antrenor al echipei AS Roma în septembrie, după un început de sezon ezitant, a fost un pilon al echipei din Serie A ca jucător timp de aproape două decenii înainte de a pleca în 2019.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, el a jucat de 117 ori pentru Italia, câştigând Cupa Mondială cu Squadra Azzurra în 2006.
Totul a început la Ostiamare, unde De Rossi a jucat pentru echipa de juniori între 1997 şi 2000.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.