Dănuţ Lupu (59 de ani) a izbucnit în lacrimi în momentul în care a venit momentul să vorbească despre Mircea Lucescu.
Lupu, afectat profund de dispariţia lui Lucescu: ”I-am mulţumit mereu şi îi voi mulţumi mereu”
Mircea Lucescu a decedat marţi, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, unde era internat din 29 martie.
Trupul său neînsufleţit a fost depus la Arena Naţională, unde cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu până joi seară, între orele 10:00 şi 20:00.
Printre cei care au adus o coroană de flori lui Mircea Lucescu se numără şi Dănuţ Lupu, care i-a fost jucător la Dinamo, Brescia şi Rapid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acesta a început să plângă atunci când şi-a adus aminte de un moment de la ultimul meci în care venerabilul antrenor român a stat pe banca tehnică, cel dintre Turcia şi România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Nu ştiu pentru unii dacă e greu sau nu. Eu nu am cuvinte, nu pot să spun. Există mai mult decât greu? Există. Din păcate, e foarte greu, cel puţin pentru mine.
A plecat nu un antrenor, a plecat un om care, de-a lungul anilor, a fost alături de mine (n.r. începe să plângă). Îi mulţumesc pe această cale. I-am mulţumit mereu şi îi voi mulţumi mereu.
Răzvan Lucescu e conştient că are foarte mulţi fraţi, enorm de mulţi. Pe unde a fost nea Mircea, a avut copiii lui, pe care noi toţi l-am iubit, l-am respectat şi sperăm că acolo unde s-a dus e mult mai bine decât unde a fost.
(n.r. românii înţeleg ce a însemnat Mircea Lucescu?) Din păcate, nu. Mai sunt unii oameni care sunt răutăcioşi. Păcat că, în general, noi, românii, ne respectăm oamenii după ce mor. Atâta timp cât sunt în viaţă, nu-i respectăm.
Am văzut o imagine la ultimul meci al lui Mircea Lucescu, stând în picioare în faţa a 50.000 de turci şi îl aplaudau. Noi l-am făcut senil, bătrân (n.r. începe să plângă). Alţii au ştiut să-l respecte, din păcate.
Nu ştiu ce mi-ar fi putut oferi viaţa fără Mircea Lucescu. Când l-am cunoscut pe Mircea, jucam fotbal. El mi-a dat o şansă şi cred că nu l-am făcut de râs.
Am fost doi oameni care ne-am respectat şi ne-am ajutat. Eu l-am ajutat cum am putut, de câte ori m-a ajutat la Rapid, la Brescia.
Nea Mircea nu a fost un om de care să spui că ia un jucător doar că are nevoie de el. Pe toţi jucătorii pe care i-a ales i-a făcut şi fotbalişti”, a declarat Dănuţ Lupu, la Arena Naţională.
Mircea Lucescu va fi înmormântat, vineri, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu, locul unde îşi dorm somnul de veci numeroase personalităţi ale României.
- Citește și
- Turcia, în lacrimi după moartea lui Lucescu. Ambasadorul în România: "A fost şi va rămâne o legendă"
- Edward Iordănescu a mers la Arena Naţională alături de tatăl său: "El e efectiv la pământ. Răzvan ne-a prins de mâini şi ne-a spus aşa"
- Daniel Pancu i-a adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu şi a dezvăluit ce a presimţit: ”Îl cunosc foarte bine. Are fapte pentru 1.000 de ani”
Afla mai multe despre: danut lupu, mircea lucescu, rapid, dinamo, turcia, romania


.webp)





