Daria Silişteanu a cucerit o nouă medalie de aur la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar 2026, după ce s-a impus în proba de 50 m spate, cu timpul de 27,93 secunde. Înotătoarea de 17 ani a stabilit un nou record naţional la categoriile de vârstă 17, 18 şi +19 ani şi a devenit cel mai medaliat sportiv român din istoria competiţiei.
Sportiva din Fălticeni a obţinut a treia medalie la această ediţie a Jocurilor Olimpice de Tineret, după aurul de la 100 m spate şi argintul de la 100 m fluture. Cu două titluri olimpice şi o medalie de argint, Daria Silişteanu a reuşit o performanţă fără precedent pentru România la această competiţie.
Imnul României a răsunat pentru a doua oară în Tour de L’Oef, baza sportivă din Dakar care a găzduit întrecerile de înot. Medalia de aur i-a fost înmânată de Octavian Morariu, membru CIO pentru România, care a oficiat festivitatea de premiere a probei de 50 m spate, potrivit cosr.ro.
Din tribune, colegii din TEAM România, alături de George Boroi, secretarul general al COSR, Nicolae Năstase, ambasadorul României în Senegal, Florin Mişcă, şeful de misiune al României, şi adjunctul său, Dragoş Tătaru, au urmărit cursa şi au sărbătorit victoria înotătoarei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Daria Silişteanu, după aurul şi recordul naţional de la Dakar: „A ieşit chiar mai bine decât m-am aşteptat”
La finalul cursei, Daria Silişteanu a recunoscut că şi-a calculat efortul în serii pentru a avea resursele necesare în finală, unde a reuşit să îmbunătăţească recordul naţional cu o sutime de secundă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Ştiam că o să mă calific în finală şi de aceea n-am tras prea tare în serii. N-aveam de ce. Iar în finală a ieşit chiar mai bine decât m-am aşteptat. Mă bucur mult şi de medalia de aur, dar şi că am doborât recordul naţional, chiar dacă la numai o sutime de secundă”.
Întrebată de reporterii Olympics despre secretul rezultatelor sale, sportiva care a împlinit 17 ani pe 10 martie a oferit un răspuns scurt: „munca, ambiţia şi seriozitatea!”
Deşi a obţinut trei medalii la Dakar, Daria Silişteanu nu are în plan o pauză după revenirea în România. Înotătoarea se pregăteşte pentru următoarele competiţii naţionale şi intenţionează să-şi continue programul obişnuit de pregătire.
„Când ne reîntoarcem în ţară voi participa la naţionale, aşa că, cel mai probabil voi sărbători cu antrenamente, antrenamente şi iar antrenamente”.
Antrenorul Andrei Pinticanu, care o pregăteşte pe Daria Silişteanu de la vârsta de cinci ani, a preferat să rămână rezervat în declaraţii şi a subliniat că rezultatele sportivei reprezintă cea mai bună confirmare a muncii depuse.
Prin cele trei medalii obţinute la Dakar, Daria Silişteanu şi-a consolidat locul în istoria participărilor României la Jocurile Olimpice de Tineret.
Afla mai multe despre: daria silisteanu, daria silisteanu jocurile olimpice de tineret


.webp)




