You are here:

Datorii uriaşe pentru Dinamo. Suma cerută de creditori: "Doamne fereşte să vorbim despre aşa ceva"

Datorii uriaşe pentru Dinamo. Suma cerută de creditori: "Doamne fereşte să vorbim despre aşa ceva"

Dinamo București

Comentarii

Dinamo are mult de suferit după experienţele trăite cu acţionarii spanioli, iar acum, după intrarea în insolvenţă, clubul din Ştefan cel Mare are în continuare probleme uriaşe, datoriile ajungând la suma de 8 milioane de euro.

"Pot spune care sunt sumele cerute, nu neapărat că au legătura cu realitatea. E vorba de 8.000.080 de euro. Din aceste sume vom respinge. Noi vom analiza aceste declaraţii de creanţă şi vom spune care este părerea noastră. Deja, la prima vedere, sumele sunt mult mai mici.

Nu există o dată limitată legal vorbind. Planul de reorganizare trebuie depus în maximum 30 de zile de când avem tabelul definitiv al creditorilor.

Noi astăzi suntem la momentul în care am întocmit tabelul creditorilor. Nu pot spune care va fi numărul contestaţiilor la acest tabel. În funcţie de aceste contestaţii vom avea o primă variantă a tabelului, apoi poate fi atacat şi cu apel. Lucrurile se pot întinde între 3 luni şi un an.

Doamne fereşte să vorbim despre un an, pentru că noi trebuie să avem gata planul de reorganizare cel târziu până în luna martie, pentru a putea lua licenţa pentru sezonul viitor" , a spus administratorul judiciar al clubului Dinamo, Răzvan Zăvăleanu.

Dinamo 1948 SA a depus, la 25 iunie, cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Aceasta a fost admisă la 26 iunie. La data depunerii cererii, DDB, acţionarul minoritar al FC Dinamo, estima datorii de 6 milioane de euro.

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare