David Popovici a câştigat, vineri, medalia de bronz în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23), competiţie care se desfăşoară la Samorin.
Popovici, care a concurat pe culoarul 5, a încheiat cursa cu timpul 21.86.
- Medalia de aur a fost câştigată de portughezul Diogo Ribeiro (21.67), iar argintul i-a revenit ucraineanului Vladislav Bukhov (21.74).
În urmă cu o zi, David Popovici a câştigat aurul la 200 m liber.
David Popovici, lăudat de L’Equipe după aurul de la Samorin
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Publicaţia franceză a subliniat că Popovici a ales să participe la Europenele U23 cu doar o lună înainte de Campionatele Mondiale de la Singapore şi a dominat fără emoţii proba, lăsându-i mult în urmă pe ceilalţi competitori.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Campionul olimpic la 200 m David Popovici a decis să concureze la Campionatele Europene U23 din Samorin, Slovacia. Românul în vârstă de 20 de ani a dominat finala de 200 m liber, scoţând un timp de 1:43,64 şi reuşind cea mai bună performanţă a anului cu doar o lună înaintea Campionatelor Mondiale”, a notat L’Equipe.
Francezii l-au lăudat pe Popovici:
„Campionul mondial din 2022 şi campionul olimpic din 2024 la 200 m, Popovici a câştigat cu uşurinţă această probă joi. Un timp superb de 1:43,64, cea mai bună performanţă a anului. A terminat cu mai mult de 2 secunde şi jumătate în faţa bulgarului de 19 ani Petar Mitsin (1:46,48) şi a britanicului de 21 de ani Charlie Hutchison (1:46,84)”, a scris cotidianul din Hexagon.
Afla mai multe despre: david popovici, medalie de bronz, înot