Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

David Popovici şi Adrian Rădulescu, decoraţi de preşedintele Iohannis: ”Sunt convins că sunteţi o sursă de inspiraţie pentru toţi românii!”

David Popovici şi Adrian Rădulescu, decoraţi de preşedintele Iohannis: ”Sunt convins că sunteţi o sursă de inspiraţie pentru toţi românii!”

Diverse

Comentarii

Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler sportivului David Popovici, dublu medaliat cu aur, la Campionatele Mondiale de la Budapesta.

Titlul a fost oferit în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul de excepţie dovedite în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta (18 iunie – 3 iulie 2022), impunându-se ca un simbol al tinerei generaţii de campioni şi contribuind, pe această cale, la afirmarea sportului românesc pe plan internaţional.

De asemenea, în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru dăruirea, devotamentul şi profesionalismul de care a dat dovadă în pregătirea participării româneşti la cea de-a 19-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta (18 iunie – 3 iulie 2022), contribuind astfel la cucerirea a două medalii de aur, Preşedintele României a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler antrenorului Adrian Rădulescu.

La ceremonia de la Cotroceni a fost prezent şi preşedintele COSR, Mihai Covaliu.

”Sunt convins că sunteţi o sursă de inspiraţie pentru toţi românii!”

”Sunt foarte bucuros să vă întâlnesc personal. Transmit felicitări tuturor sportivilor români. Prin multă muncă, sacrificii, aţi reuşit deveniţi unul dintre cei mai buni.

Sunt convins că sunteţi o sursă se inspiraţie pentru toţi românii. În spatele succesului unui campion stă o echipă bine sudată. Părinţii merită întreaga recunoştinţă.

Adrian Rădulescu este un antrenor, mentor şi prieten. Perfromanţa se construieşte prin ani de muncă. Ei sunt cei care fac cinste ţării noastre şi poartă cu mândrie drapelul în întreaga lume. Aţi găsit reţeta excelenţei sportive. Vă mulţumesc că reprezentaţi România”, a spus Iohannis.

Preşedintele a făcut apel la autorităţi să se implice în ajutorarea sportivilor.

Afla mai multe despre: david popovici-adrian rădulescu-iohannis 

viewscnt
Articole similare