You are here:

De Bruyne recunoaşte că a simţit un sentiment de uşurare după ce şi-a anunţat plecarea de la Manchester City. Ce spune despre noul club

De Bruyne recunoaşte că a simţit un sentiment de uşurare după ce şi-a anunţat plecarea de la Manchester City. Ce spune despre noul club

Premier League

Comentarii

Kevin De Bruyne, care a marcat sâmbătă în victoria echipei Manchester City, scor 5-2, cu echipa Crystal Palace în Premier League, a declarat pentru Canal + că a simţit un sentiment de uşurare după ce şi-a anunţat plecarea de la cetăţeni la finalul sezonului.

„Asta e viaţa. Au luat o decizie pentru toată lumea şi acum sunt bine. Ştim ce se întâmplă cu ceea ce am decis. După aceea, depinde de mine să joc bine, asta e treaba mea, a declarat De Bruyne, în vârstă de 33 de ani, care a anunţat vineri că va părăsi echipa la sfârşitul contractului său în iunie, după 10 ani la club.

„Nu pot să fiu aici şi să nu fiu la 100%”, a adăugat mijlocaşul belgian (109 selecţii). „În mintea mea, nu pot face asta. Aşa cum am văzut astăzi, dau totul pentru a ne califica în Liga Campionilor (City este pe locul 4), vom încerca să câştigăm Cupa (City înfruntă Nottingham în semifinale pe 27 aprilie) şi să plec într-o atmosferă bună”.

Când a fost întrebat, De Bruyne a spus că nu ştie care va fi următorul său club. „Decizia a fost luată abia acum o săptămână. Pentru mine, (scopul) este să găsesc ceva care îmi place din punct de vedere sportiv şi pentru familia mea. Şi vom vedea ce se va întâmpla”.

În total, el a jucat 413 meciuri pentru club în toate competiţiile, marcând 106 goluri şi oferind 174 de pase decisive. Rolul său de conducător de joc i-a adus al doilea cel mai mare număr de pase decisive din istoria Premier League, cu 118, după Ryan Giggs (162).

 

Afla mai multe despre: kevin de bruynekevin de bruyne manchester city 

viewscnt
Articole similare