Pep Guadiola l-a lăudat pe Erling Haaland, după ce norvegianul a marcat două goluri pentru Manchester City în victoria, scor 4-0, de pe terenul Sevillei.
"Îmi place această rutină, pentru că devine deja o rutină, să vin şi să vorbesc despre Haaland la fiecare conferinţă de presă. Cifrele spun totul, avem mereu senzaţia că ar putea înscrie şi mai multe goluri.
A fost o lovitură din afara careului, el era acolo. O centrare, el era acolo. Este întotdeauna la locul potrivit, la momentul potrivit. Nicio secundă mai devreme, nicio secundă prea târziu. O are în gene, are un instinct firesc de a marca goluri. El este mereu acolo la momentul potrivit, asta e marea lui virtute", a spus Guardiola.
Însă Kevin De Bruyne, desemnat omul meciului, a ţinut să atragă atenţia asupra jocului prestat de Erling Haaland: "S-a adaptat foarte bine, dar mai este o parte mult mai importantă, în afara golurilor marcate, la care e mai greu să te adaptezi. Ar face lucrurile mai interesante pentru echipa noastră.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă s-ar putea obişnui cu felul în care jucăm noi, dacă s-ar plia la stilul nostru, nivelul de joc ar fi mult mai ridicat. Dar normal, dacă marchezi atâtea goluri, poţi scăpa mai mult timp de acest aspect".
Referindu-se la victoria categorică a echipei sale în Andaluzia, managerul spaniol a precizat: "Din experienţă, ştiu că în Liga Campionilor trebuie să câştigi toate cele trei meciuri de acasă şi unul în deplasare pentru a te califica. Am câştigat deja jocul în deplasare, ceea ce scade puţin presiunea. Dar acum vom avea meciuri importante de jucat acasă".
Erling Haaland a marcat în minutele 20 şi 67 ale partidei de pe Estadio Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla, celelalte goluri ale oaspeţilor fiind înscrise de Phil Foden (58) şi Ruben Dias (90+2).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: haaland