You are here:

De ce a lipsit Jack Butland din poarta lui Rangers, în derby-ul cu Celtic. Portarul a petrecut Revelionul la urgenţe

De ce a lipsit Jack Butland din poarta lui Rangers, în derby-ul cu Celtic. Portarul a petrecut Revelionul la urgenţe
Comentarii

Portarul titular de drept al lui Rangers, Jack Butland, a petrecut Revelionul la urgenţe, din cauza unei hemoragii interne la picior.

Portarul englez în vârstă de 31 de ani a fost externat din spital, dar a ratat confruntarea cu Celtic de pe teren propriu, câştigată de ”Protestanţi” cu 3-0.

„Am suferit o sângerare semnificativă la picior care a necesitat tratament în spital”, a scris Jack Butland pe contul său de Instagram. „Din fericire, situaţia este acum sub control (...) Inutil să spun că acest lucru a venit într-un moment nepotrivit şi în care eram pe deplin concentrat pe a ajuta clubul”.

Butland a jucat 29 de meciuri în toate competiţiile în acest sezon, ratând doar unul. Portarul a semnat pentru Glasgow Rangers în vara anului 2023, după un împrumut de şase luni la Manchester United, unde nu jucase niciodată. Butland a mai avut experienţă în Premier League cu Stoke City şi Crystal Palace.

În campionat, Glasgow Rangers ocupă locul al doilea după 19 meciuri, la 11puncte de Celtic.

În Europa League, echipa lui Philippe Clement ocupă locul opt, cu două meciuri rămase de disputat. Butland şi coechipierii săi vor înfrunta Manchester United pe 23 ianuarie.

La Glasgow Rangers evoluează şi Ianis Hagi.

Afla mai multe despre: rangersjack butlandscoţia 

viewscnt
Articole similare