Mihaela Buzărnescu a fost chemată de FRT pentru meciurile de Fed Cup, dar tenismena în vârstă de 29 de ani a refuzat. Buzărnescu nu se află în cele mai bune relaţii cu Federaţia Română de Tenis.
Buzărnescu este una dintre cele mai mari surprize din tenis, din ultimul an. Sportiva în vârstă de 29 de ani a reuşit să ajungă pe locul 43 WTA, după ce a reuşit să revină după o accidentare care aproape că a împins-o să se lase. Forma prin care trece i-a adus şi o telegramă de la FRT. Dar Buzărnescu a refuzat să joace pentru România în Fed Cup şi a preferat să meargă în calificări la Doha, susţine ProSport.
Motivul? Potrivit ProSport, FRT a refuzat să-i întindă o mână de ajutor într-un moment dificil al carierei. În 2017, revenită după o serie de accidentări foarte grave, Buzărnescu a cerut un wild card la turneul de la Bucureşti, dar a fost refuzată: ”Sigur că am fost dezamăgită... Într-adevăr, a fost o situaţie delicată... Eram bucuroasă dacă jucam la Bucureşti, dar până la urmă am reuşit să ajung pe tabloul principal al altor turnee WTA. Tot răul spre bine!”, a mărturisit Buzărnescu după ce a intrat în Top 100 WTA.
Între timp, Buzărnescu a intrat în primele 50 de jucătoare ale lumii, însă are nevoie de puncte pentru a se menţine. Aşa că a preferat să joace calificări la Doha decât să accepte invitaţia primită de la Federaţia Română de Tenis.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihaela buzarnescu, frt, fed cup