Adrian Neaga va antrena ACS Poli Timişoara, alături de Aurel Şunda, primul joc oficial al său în Liga 1 urmând să fie vineri, pe terenul celor de la Dinamo. Astăzi, noul tehnician a susţinut o conferinţă de presă, expunându-şi gândurile înaintea duelului cu ”alb-roşiii” din Bucureşti
”Îmi doresc să scoatem echipa de acolo de unde este, deoarece Poli Timişoara nu merită să fie pe acest loc. S-a decis, având în vedere că sunt în club, să lucrez cu dl. Şunda şi să scoatem echipa din acest impas. Am încredere în băieţi că ne vom salva şi în acest an. Este un grup foarte bun. La valoarea pe care o au jucătorii, nu sunt pe locul pe care merită să fie”, a spus Neaga.
”În momentul acesta nu trebuie să schimb nimic. Echipa este foarte bine pregătită şi ţin să-i mulţumesc pe această cale lui Leo Grozavu fiindcă a prestat o muncă asiduă aici, a stat chiar şi 8-9 ore la stadion. A fost vorba de ghinion la el. Eu sper ca băieţii să înţeleagă că valoarea lor este mult peste ce au arătat până acum”, a mai declarat acesta.
În ceea ce priveşte deciziile tehnice, Neaga a explicat că va lucra în acest sens cu Aurel Şunda şi că s-a sfătuit cu Victor Piţurcă: „Nu vor fi schimbări foarte multe, toţi băieţii din cadrul lotului pot fi în primul 11 la fiecare partidă. Deciziile le voi lua împreună cu dl. Aurel Şunda. Am vorbit cu dl. Victor Piţurcă, domnia este ca un tată pentru mine. Mă voi sfătui cu mulţi antrenori, deoarece sunt la prima experienţă în Liga 1, pentru a le transmite lucruri pozitive băieţilor. De asta au nevoie, deoarece eu cred că sunt blocaţi psihic în acest moment. Dacă vom presta un joc bun la Dinamo, vor veni şi rezultatele”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian neaga, timisoara, antrenor, numire