Atacantul Mario Balotelli este implicat într-un nou scandal. Clubul său, Brescia, vrea să scape de internaţionalul italian, însă acesta s-a prezentat la antrenamentul de marţi.
Marţi dimineaţă, atacantul s-a prezentat la antrenament, dar nu a fost lăsat să intre în baza sportivă, deoarece nu s-a primit certificatul medical care să ateste că nu mai are gastroenterită.
Potrivit Gazzetta dello Sport, Balotelli a trimis certificatul medical pe mail luni seară, la ora 21:30, însă, fiind în afara orelor de program, acesta nu a fost luat în considerare.
Balotelli este criticat frecvent de preşedintele clubului Brescia, Massimo Cellino, care este nemulţumit de randamentul jucătorului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Atacantul de 29 de ani are contract cu Brescia până în 2022.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.