Lothar Matthäus a vorbit despre posibilitatea ca Cristian Chivu să ajungă la Real Madrid şi a explicat de ce Inter reprezintă o alegere mai bună.
Lothar Matthäus, campion mondial cu Germania şi una dintre marile legende ale fotbalului mondial, a fost invitatul special al lui Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, la Campionatul Mondial de la Baku, Azerbaidjan. Fostul mare internaţional german a fost implicat inclusiv în festivitatea de premiere, însă prezenţa sa în capitala Azerbaidjanului a oferit şi prilejul unei discuţii despre Cristian Chivu.
Declaraţiile lui Lothar Matthäus vin în contextul speculaţiilor privind viitorul lui Cristian Chivu, care a reuşit să se impună la Inter. Legendarul german apreciază munca tehnicianului român, dar consideră că o eventuală mutare la Real Madrid ar veni cu provocări mult mai mari, în special din cauza presiunii şi a gestionării unor vedete de talia lui Kylian Mbappé şi Vinícius Júnior.
"Este un antrenor foarte bun şi a fost, de asemenea, un jucător valoros. A obţinut rezultate excelente ca antrenor şi este omul potrivit la locul potrivit.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. Ar putea ajunge la Real Madrid?)
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De ce? Inter este un club mare al Europei, orice este posibil, însă cred că el nu se gândeşte în acest moment la următorul pas. Este fericit la Inter, obţine rezultate, câştigă trofee şi are o viaţă mult mai liniştită decât ar avea la Real Madrid. Acolo trebuie să gestionezi jucători precum Mbappé şi Vinícius, iar pentru un antrenor nu este deloc uşor", a spus Lothar Matthäus.
- Citește și
- Legenda judo-ului german, Klaus Glahn, are doar cuvinte de laudă la adresa sportivilor români: „Dorinel a fost senzaţional”
- Dennis Man, ”rezervă de lux” la PSV. Antrenorul Peter Bosz, explicaţii despre vedeta naţionalei României
- Imagini regretabile în faţa întregii lumi. Cum a fost ”stricată” retragerea de gală a lui Messi dintr-o răzbunare politică
- Gică Craioveanu a spus ce îl trage în jos pe Andrei Raţiu: "E grav! Când va învăţa, va fi top”
- Bătaie pe biletele Fury – Joshua! S-au vândut într-o oră, deşi preţurile au ajuns la 13.000 de lire!
- Răsturnare de situaţie în privinţa lui Rui Pinto! Hackerul rămâne în programul de protecţie a martorilor
Afla mai multe despre: inter, chivu, lothar matthäus, real madrid


.webp)




