You are here:

De ce s-ar fi retras, de fapt, Maria Şarapova de la Miami: "Este clar că nu are nicio accidentare"

De ce s-ar fi retras, de fapt, Maria Şarapova de la Miami: "Este clar că nu are nicio accidentare"galerie foto

Tenis

Comentarii

Anna Chakvetadze, fost număr 5 în clasamentul WTA, crede că Şarapova nu este accidentată, ci a luat mai degrabă o pauză pentru a se pune la punct fizic, tehnic şi tactic, evoluând sub nivelul pe care îl arăta în trecut în acest moment.

"Este clar că nu are nicio accidentare. A luat doar o pauză. Pur şi simplu a realizat că nu are sens să joace în acest moment. Ea se cunoaşte bine şi a înţeles că este mai bine să se pregătească pentru a ajunge la nivelul optim. Şi sunt sigură că va reveni la nivelul arătat înaintea suspendării", a spus fostul număr cinci mondial, Anna Chakvetadze.

"Îmi pare cu adevărat rău că am fost nevoită să mă retrag de la unul dintre turneele mele favorite, din cauza unei accidentări la antebraţul stâng. Fac tot posibilul ca să revin cât mai rapid în circuit", a afirmat Sharapova, fost lider mondial. Rusoaica, în vârstă de 30 de ani, este acum pe locul 42 în ierarhia WTA.

Fanii au bombardat-o cu mesaje pe rusoaică după această dezvăluire, arătându-şi dezamăgirea că nu o pot vedea pe viu la Miami. Şarapova i-a răspuns chiar unuia dintre ei, afirmând clar că este accidentată. 

Afla mai multe despre: anna chakvetadzemaria sarapovawtamiami 

viewscnt
Articole similare