You are here:

De la FCSB în Liga a 3-a, în doar patru ani! Destin uluitor al fotbalistului cu care Gigi Becali credea că dă lovitura: cu cine a semnat

De la FCSB în Liga a 3-a, în doar patru ani! Destin uluitor al fotbalistului cu care Gigi Becali credea că dă lovitura: cu cine a semnat

Fotbal intern

Comentarii

Dan Popescu (32 de ani), fotbalist de la FCSB, a semnat cu Oţelul Galaţi şi va juca în Liga 3. Fundaşul a fost transferat de FCSB de la ACS Poli în 2016, dar a fost îndepărtat rapid şi cariera sa a luat-o în jos. La FCSB, Popescu a jucat doar şase meciuri, după care a fost împrumutat.

La patru ani de la transferul său la FCSB, Popescu a semnat cu Oţelul Galaţi, club unde am mai jucat în trecut. Astfel, de la lupta la titlu şi Europa, în doar patru ani, fundaşul a ajuns să pună umărul la încercarea de promovare a Oţelului. În anul în care sărbătoresc un deceniu de la momentul în care s-au încoronat campioni ai României, gălăţenii vor face tot posibilul pentru a promova în Liga 2, iar experienţa fundaşului stânga Dan Popescu ar putea fi un plus.

Revenit în oraşul în care a început fotbalul, Popescu va fi titularul din banda stângă a apărării: ”Începând cu data de astăzi, 1 Iulie, Dan Popescu se întoarce la Galaţi pentru a evolua din nou la Oţelul! Bine ai revenit!”, a anunţat clubul din Galaţi, pe site-ul oficial.

La FCSB, Dan Popescu a strâns doar 361 de minute în şase partide la gruparea vicecampioană a României, iar drumurile celor două părţi s-au separat în februarie 2017, când acesta a fost împrumutat la Concordia Chiajna. A revenit apoi, în vara lui 2017, pentru o scurtă perioadă la FCSB, doar ca să fie cedat din nou după şase luni la Daco-Getica, liber de contract.

Delta Tulcea, Dunărea Galaţi, Oţelul, ACS Poli, FCSB, Concordia Chiajna, Daco-Getica şi CSM Slatina sunt toate echipele din CV-ul lui Popescu.

A ajuns din greşeală la FCSB?

La mai bine de un an de la mutarea sa la FCSB, s-a scris că Dan Popescu a ajuns la FCSB dintr-o greşeală a lui Valeriu Argăseală, preşedintele clubului. Atunci, în locul lui Dan Popescu, cel care trebuia să ajungă la FCSB era Ovidiu Popescu. Între timp, şi el ajuns la FCSB. ProSport a scris despre gafa făcută de cei de la FCSB în privinţa lui Dan Popescu.

Afla mai multe despre: dan popescuotelul galatifcsb 

viewscnt
Articole similare