Louis Munteanu, atacantul introdus de Gică Hagi în repriza secundă a partidei cu Georgia, a marcat unicul gol al "tricolorilor" în amicalul de la Tbilisi.
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani al celor de la DC United este fericit pentru reuşita sa, însă, şi-ar fi dorit o victorie pentru "tricolori". Munteanu a anunţat că va asista la partidele de la Cupa Mondială din această vară, dacă se vor disputa meciuri în zona sa.
Atacantul evoluează pentru DC United, echipă pentru care a înscris de cinci ori de la transferul său în SUA.
Louis Munteanu: "Probabil că mă voi duce la meciuri, la Mondial"
"Mă bucur că am marcat, dar din păcate am făcut egal. E bine că am ieşit toţi sănătoşi. Trebuie să asimilăm cât mai repede ce vrea Mister de la noi, a fost un test bun pentru noi. Probabil că mă voi duce, când mă întorc în America. Dacă va fi un meci aproape de mine, sigur mă voi duce. Cupa Mondială e foarte importantă", a declarat Louis Munteanu, conform AS.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Louis Munteanu va mai avea şansa să impresioneze la naţională şi în amicalul de sâmbătă seară, cu Ţara Galilor. "Tricolorii" vor întâlni selecţionata calificată la Cupa Mondială pe data de 6 iunie, de la 20:45, pe Stadionul Steaua.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- “Mi-a plăcut enorm”. MM Stoica, impresionat după doar nouă minute petrecute de fotbalist pe teren pentru România: "O chestie formidabilă"
- Căpitan cu Georgia, Ianis Hagi a recunoscut după primul meci cu tatăl său pe banca naţionalei României: "Responsabilitatea e mai mare"
- Anunţul lui Gică Hagi despre sistemul pe care-l va folosi la echipa naţională, după remiza cu Georgia: "Acesta este obiectivul"
- "Câte pot să fac în 5 zile?". Avertismentul lui Hagi după Georgia - România: "Trebuie să producem rezultate, o echipă competitivă"
- “În sfârşit”. Schimbarea pe care Gică Popescu a văzut-o la debutul “Regelui” pe banca României: “Gică Hagi mi-a spus asta”
- Basarab Panduru a văzut greşeala flagrantă a "tricolorului" şi nu s-a mai putut abţine: "Mai ai încredere în el? E grav"
- MM Stoica a indicat doi fotbalişti după Georgia – România 1-1: “Cred că n-o să mai vedem jucători pe anumite poziţii”
- OFICIAL | FC Argeş şi-a luat fundaş "de naţională". Fundaşul fostei campioane a semnat în Trivale
- FOTO | După o oră de joc, tricolorii s-au aşezat la marginea terenului şi au aplaudat un adversar. Fotbalistul a părăsit terenul în lacrimi
Afla mai multe despre: echipa nationala, louis munteanu, dc united, mls, cupa mondiala








