You are here:

Deac îl aşteaptă pe Petrescu: ”Apărarea contează mult. Cu o apărare bună, poţi câştiga campionatul”

Deac îl aşteaptă pe Petrescu: ”Apărarea contează mult. Cu o apărare bună, poţi câştiga campionatul”

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-0), echipa FCSB, în etapa a VII-a a campionatului naţional Liga I. După demiterea lui Marius Şumudică, antrenor principal al gazadelor la acest meci a fost tehnicianul de portari Ovidiu Ceclan.

”Am vorbit între noi, jucătorii mai experimentaţi. Am încercat să strângem rândurile, pentru că e păcat pentru ceea ce am făcut în ultimii ani, acum să dăm cu piciorul.

Eu cred că nimeni nu se gândea la un scor aşa mare. Dar sincer, credeam că putem câştiga, ştiam că dacă vom fi concentraţi şi serioşi putem obţine cele trei puncte. Nimeni nu s-a gândit la acest scor.

În playoff va fi alt campionat şi tot ce muncim în campionatul regular, se vor înjumătăţi. Nu vreau să vorbesc despre ce a fost, ne pare rău de tot ce s-a întâmplat. Orice antrenor care vine este bine venit. Avem un grup serios, o echipă care munceşte mult, iar orice antrenor care vine o să-i fie uşor să lucreze cu noi. Apărarea contează foarte mult, iar cu o apărare bună, poţi câştiga campionatul” a spus Ciprian Deac, la finalul partidei derby cu FCSB.


CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-0), echipa FCSB, în etapa a VII-a a campionatului naţional Liga I. După demiterea lui Marius Şumudică, antrenor principal al gazadelor la acest meci a fost tehnicianul de portari Ovidiu Ceclan.

După acest rezultat, CFR Cluj are 21 de puncte, numărul maxim posibil. FC Rapid, cu 16 puncte, ocupă locul al doilea, iar FC Botoşani, pe al treilea, cu 14 puncte.

Afla mai multe despre: ciprian deac 

viewscnt
Articole similare