You are here:

Debut fantastic pentru Răzvan Sava la Udinese. Portarul român a apărat un penalty, iar echipa sa a mers în faza următoare din Cupa Italiei

Debut fantastic pentru Răzvan Sava la Udinese. Portarul român a apărat un penalty, iar echipa sa a mers în faza următoare din Cupa Italiei
Comentarii

Răzvan Sava, portarul selecţionatei de tineret a României, a debutat ca titular la Udinese în partida câştigată pe teren propriu de echipa sa, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei de ligă secundă Salernitana, miercuri seara, în turul al doilea al Cupei Italiei.

Sava s-a făcut remarcat în finalul reprizei secunde, când a reuşit să apere un penalty executat de Ernesto Torregrossa (84).

Udinese l-a transferat în vară pe Răzvan Sava, de la CFR Cluj, goalkeeper-ul român semnând un contract pe cinci ani cu italienii.

Golurile au fost marcate de Jaka Bijol (20), Lorenzo Lucca (44 din penalty) şi Jurgen Ekkelenkamp (47) pentru învingători, respectiv Simy Nwankowo (25).

Într-un alt joc disputat miercuri, echipa de ligă secundă Pisa, cu fundaşul Adrian Rus printre titulari, a cedat la limită pe teren propriu în faţa unei alte formaţii din Serie B, Cesena (scor 0-1). Oaspeţii au înscris golul victoriei în repriza secundă, prin Raffaele Celia (54).

Adrian Rus a fost înlocuit în minutul 76, în timp ce mijlocaşul Marius Marin a rămas pe banca de rezerve a gazdelor până la final.

Afla mai multe despre: razvan sava 

viewscnt
Articole similare