Legenda lui Dinamo, Cornel Dinu, a luat o decizie surprinzătoare, după alegerile locale. La câteva zile de la aflarea rezultatelor, Cornel Dinu a ales să se retragă din funcţia de consilier la Primăria Municipiului Bucureşti, din partea PSD, deşi obţinuse postul.
Pentru funcţiile de primari de sector şi pentru cele de consilieri – generali sau locali – au candidat peste 3.200 de persoane, fiind depuse 24 de liste de candidaţi de către partide şi independenţi.
Din partea PSD au candidat pe liste fostul premier Petre Roman, fondator al Partidului Democrat, al doilea pe lista PSD pentru Consiliul General, după Gabriela Firea. Roman a fost urmat de Elisabeta Lipă, Cornel Dinu, Dumitru Dragomir şi Anghel Iordănescu, Daniel Pancu personalităţi din lumea sportului.
Cornel Dinu a oferit primele reacţii, după ce a renunţat la postul de consilier al PMB
„M-am retras din funcţia de consilier al Primăriei Bucureşti şi vreau să le mulţumesc celor care m-au propus şi celor care m-au votat ca să ajung acolo. Decizia mea a venit ca urmare a celor întâmplate în ultimele zile. Am fost surprins de componenţa anturajului şi am realizat că e mai bine pentru mine să fac pasul în spate, să rămân la fotbalul meu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu am fost toată viaţa mea apolitic, am ajutat şi partidele de stânga, şi pe cele de dreapta. Pot spune că singurul partid pentru care am luptat a fost România, dar acest partid, să-i spunem aşa, este pe cale de distrugere. Încerc în continuare să apăr interesele României, dar fără să fiu înregimentat politic”, a declarat Dinu pentru Fanatik.
Daniel Pancu ia şi el în calcul o posibilă retragere de pe lista consilierilor
Contactat de Telekom Sport, Daniel Pancu s-a amuzat când a fost întrebat despre succesul pe care l-a avut la alegeri. În acelaşi timp, fostul mare atacant a subliniat că fotbalul rămâne prioritatea sa şi a lăsat de înţeles că va renunţa la postul din Consiliul General al Capitalei:
”Ha-ha-ha-ha. Chiar am câştigat la alegeri? Voi ştiţi că Fotbalul e viaţa mea şi rămân antrenor. Chiar acum fac analiza meciului de aseară şi apoi merg la antrenament, că vineri avem meci la Craiova”, a declarat Daniel Pancu pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cornel dinu, alageri locale 2020