Antrenorul echipei Lyon, Paulo Fonseca, a sesizat Comitetul Olimpic Francez (CNOSF) în legătură cu suspendarea sa pentru ieşirea nervoasă împotriva unui arbitru din Ligue 1, a anunţat vineri clubul francez.
Paulo Fonseca a sesizat Comitetul Olimpic Francez cu privire la suspendarea sa
O audiere a fost programată pentru 6 mai.
Sesizarea nu este suspensivă, iar avizul CNOSF va fi supus aprobării consiliului de administraţie al Ligue de Football Professionnel (LFP), a precizat Lyon într-un comunicat, reafirmându-şi „sprijinul” pentru antrenorul său portughez.
Paulo Fonseca, în vârstă de 52 de ani, are interdicţie de a sta pe banca tehnică până la 30 noiembrie din partea comisiei de disciplină a LFP, care i-a suspendat şi dreptul de a intra în propriul vestiar până la 15 septembrie, în urma incidentului din 2 martie. În acea seară, Paulo Fonseca l-a ameninţat în faţă pe arbitrul meciului Lyon-Brest, Benoît Millot, într-un acces de furie pentru care şi-a cerut ulterior scuze.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Suspendarea sa nu a fost extinsă la nivel internaţional, iar tehnicianul poate fi prezent pe bancă în timpul meciurilor din Liga Europa, aşa cum a făcut joi împotriva lui Manchester United. El a fost numit antrenor la Lyon la 31 ianuarie, în locul lui Pierre Sage, demis.
- Citește și
- Ruptură între Laurenţiu Reghecampf şi fostul jucătorul al Craiovei. Soţia fotbalistului a confirmat: ”Nu păstrăm legătura” | EXCLUSIV
- Fostul golgheter al Superligii, propunere pentru Craiova şi Rapid: "Singurul atacant român pe care-l poate lua"
- Zeljko Kopic, anunţ de ultimă oră! Antrenorul pregăteşte o revoluţie la Dinamo: "12-13 jucători noi"
- LIVE VIDEO | FC Hermannstadt - Petrolul, de la ora 20:30, pe orangesport.ro. Topal, neînvins de la revenirea la Ploieşti
- FIFA plăteşte un milion de euro fiecărui oraş gazdă de la Cupa Mondială a Cluburilor
- Gică Hagi a numit principalul motiv din spatele sezonului dezamăgitor al Farului: "Plătim salarii foarte bune, dar ei nu sunt cu noi"
- Reacţia lui David Popovici după ce s-a impus în probele de 50 şi 200 de metri liber, la Campionatele Naţionale de înot: "Revin cu mai multă claritate, motivaţie şi încredere"
- Zeljko Kopic a rupt tăcerea după ce Gigi Becali s-a interesat de transferul lui Dennis Politic, la FCSB: "Nu e o surpriză"
- Marius Şumudică, doar cuvinte de laudă pentru Marian Aioani, după ce l-a scos din poartă pe Ben Siegrist: "Nu a greşit la niciun joc"
- Revenire importantă pentru Dinamo înaintea partidei cu U Cluj. Anunţul făcut de Zeljko Kopic: "Este apt 100%"
- "Au tot interesul". În ciuda problemelor financiare de la club, Mircea Rednic ştie cum să-şi motiveze jucătorii: "E foarte important"
- România a pierdut primele două meciuri din grupa A de calificare la turneul final Billie Jean King Cup
- VIDEO | "Un lider, când pune piciorul pe minge...". Jovan Markovic nu s-a ferit de cuvinte şi a spus cine e cel mai bun fotbalist din Superliga
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: paulo fonseca, paulo fonseca lyon