You are here:

Decizia prin care Ibrahimovic şi-a luat adio de la CM 2018! Zlatan, INTERZIS de FIFA după ce a devenit coproprietar al unei case de pariuri

Decizia prin care Ibrahimovic şi-a luat adio de la CM 2018! Zlatan, INTERZIS de FIFA după ce a devenit coproprietar al unei case de pariuri

Cupa Mondială

Comentarii

Visul lui Zlatan Ibrahimovic de a îmbrăca tricoul Suediei la Campionatul Mondial din Rusia ar putea fi blocat de o decizie luată de atacantul de 37 de ani în urmă cu puţin timp.

Retras în 2016 de la naţională, Ibrahimovic a vorbit la începutul lui 2018 despre o posibilă revenire în fotbalul internaţional, lăsând să se înţeleagă că nu ar refuza o convocare, după ce Suedia s-a calificat surprinzător la turneul final, după un baraj cu Italia.

Totuşi, intenţiile lui Zlatan ar putea fi blocate chiar de FIFA, după ce atacantul transferat la LA Galaxy a anunţat recent că a devenit coproprietar şi ambasador al casei de pariuri Bethard.

Bethard este o companie de jocuri de noroc fondată în Suedia, dar licenţiată în Malta.

Parteneriatul contravine însă regulilor FIFA în vigoare. Mai exact Articolului 25 din Codul de Etică, unde se specifică faptul că jucătorilor le este "interzis să ia parte, direct sau indirect, la pariuri, jocuri de noroc, loterii sau evenimente similare conectate cu meciurile de fotbal. E interzis să deţină acţiuni, activ sau pasiv, în companii care participă la asemenea tranzacţii".

Astfel, chiar dacă selecţionerul Janne Andersson ar decide să se bazeze pe Ibrahimovic la turneul final din Rusia, atacantul ar putea fi interzis de FIFA.

Afla mai multe despre: casa de pariuriibrahimovicfifamondialsuedia 

viewscnt
Articole similare