Panama este una dintre naţionalele care părăsesc turneul final încă din faza grupelor. Panama a avut cea mai slabă defensivă dintre toate echipele. Portarul lui Dinamo, Jaime Penedo, a încheiat Campionat Mondial cu 11 goluri încasate.
La finalul ultimului meci din Rusia, Panama a fost învinsă de Tunisia, scor 1-2, deşi a condus până în minutul 55. La finalul partidei, Penedo a recunoscut faptul că este finalul câtorva jucători din actuala generaţie.
„Este finalul unui ciclu. Am terminat un turneu final şi am învăţat foarte multe din această experienţă. Nu a ieşit totul aşa cum ne-am dorit, dar sunt convins că suporterii ne-au susţinut în tot acest timp. Am fost foarte mândru să văd atâţia fani în Rusia”, a declarat portarul lui Dinamo la finalul meciului cu Tunisia, citat de Mediafax.
Potrivit presei din Panama, 6 jucători se vor retrage după turneul din Rusia. Este vorba de Roman Torres (32 ani), Felipe Baloy (37 ani), Jaime Penedo (36 ani), Gabriel Gomez (34 ani), Blas Perez (37 ani) şi Luiz Tejada (36 ani).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: campionatul mondial, penedo, dinamo, panama