În cadrul conferinţei de presă susţinută înaintea duelului din Cupa României cu CFR Cluj, Laurenţiu Reghecampf a dezvăluit că i-a exclus din lot pe Alexandru Mateiu şi Mihai Bălaşa.
Universitatea Craiova şi CFR Cluj se vor duela pentru a doua dată în această săptămână, joi seara. După partida din campionat, cele două formaţii se vor întâlni şi în Cupa României. După ce ardelenii s-au impus în Liga 1, băieţii lui Reghecampf i-au pus gând rău campioanei şi vor victoria în cupă.
Însă antrenorul nu se poate baza pe toţi jucătorii. Acesta a făcut decizia de a îi exclude pe Alexandru Mateiu şi Mihai Bălaşa din lot, îsnă doar pentru meciul împotriva CFR-ului. Deşi a recunoscut că a luat această decizie, Reghecampf nu a vrut să dezvăluie ce l-a motivat să acţioneze astfel.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Decizie drastică a lui Laurenţiu Reghecampf!
”Mateiu şi Bălaşa au fost excluşi din lot pentru meciul cu CFR. Punct! Din motive pe care le-am transmis jucătorilor şi ştiu foarte bine ce au de făcut pe viitor, dar nu sunt excluşi din lotul echipei noastre. Nu mă gândesc şi nu o să se întâmple ca Universitatea Craiova sa nu fie în play-off. Deci, cu siguranţă Universitatea Craiova va fi în play-off”, a declarat Laurenţiu Reghecampf.
- Citește și
- Conducerea Barcelonei recunoaşte: "Ar fi fost imposibil să-l ţinem pe Messi!"
- VIDEO | Koeman i-a lăsat pe toţi mască la conferinţa de presă. A citit un comunicat, s-a ridicat şi a plecat
- Suporterii au oprit şi incendiat maşina unui arbitru în Bosnia! "O persoană rănită a fost internată în spital"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: universitatea craiova, laurenţiu reghecampf, alexandru mateiu, mihai bălaşa