Oraşul Miami nu va găzdui un Mare Premiu de Formula 1 în 2019, aşa cum se dorea iniţial, din cauza timpului prea scurt rămas la dispoziţie, au anunţat luni conducătorii celei mai importante competiţii automobilistice de pe planetă, citaţi de BBC.
"Desigur că am fi preferat să avem o cursă la Miami în 2019, însă ar fi fost imposibil să oferim cea mai bună experienţă fanilor noştri, piloţilor şi echipelor în timpul alocat", a precizat Sean Bratches, directorul comercial al Formulei 1, într-un comunicat.
Acesta a adăugat, însă, că s-au înregistrat "progrese semnificative" în negocierile pentru organizarea cursei, iar discuţiile vor continua în această vară, pentru ca Marele Premiu de la Miami să poată avea loc "în cursul sezonului 2020".
Bratches a subliniat că decizia de amânare cu un an a cursei din Florida a fost luată împreună cu autorităţile din Miami.
Statele Unite găzduiesc deja un Mare Premiu, la Austin (Texas), pe 21 octombrie, însă Formula 1 doreşte să-şi mărească influenţa pe teritoriul american, unde se loveşte pe concurenţa campionatelor rivale IndyCar şi NASCAR.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.