Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (3-0), echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului Ligii 1.
Academica Clinceni este ca şi retrogradată în Liga 2. Echipa ilfoveană are grave probleme cu banii, a fost depunctată de mai multe ori de către LPF, iar în meciurile din Liga 1 a devenit o ”pradă uşoară” pentru restul rivalelor.
Totuşi, la finalul meciului, italianul Cristiano Bergodi şi-a arătat eleganţa şi i-a compătimit pe cei de la Clinceni. Antrenorul covăsnenilor a spus că îi pare rău pentru că echipa lui a câştigat cu acest scor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Sincer, mi-a părut foarte rău că azi am câştigat cu 6-0!”
”Sincer mi-a părut foarte rău că azi am câştigat cu 6-0, chiar dacă golaverajul poate conta la final, dar sincer, e greu.Nu e un lucru frumos pentru fotbalul românesc că sunt aceste două echipe. Una joacă cu juniorii, Gaz Metan Mediaş, iar la Clinceni încep să joace ceva, dar din păcate, situaţia lor financiară e o problemă mare. Dar îmi pare rău pentru fotbalul romanesc, că două echipe nu joacă şi e foarte greu.
A fost un meci bun, am condus din minutul 9 şi meciul a fost la discreţia noastră, oricum. După al treilea gol, am închis meciul în prima repriză. Apoi echipa a făcut un joc plăcut, cu multe ocazii şi goluri.
Noi avem un lot competitiv şi am jucători care au intrat azi şi au jucat bine. Vreau să îi felicit, au avut atitudine bună. În fotbal se întâmplă să iei de sus echipele şi să nu faci un meci bun, dar azi am făcut un meci bun.
Apreciez şi evoluţia lui Bălaşa, pentru că a venit în iarnă şi a fost accidentat şi era important să joace şi el un meci, pentru că urmează meciuri importante, cu UTA şi Rapid şi Craiova în semifinalele Cupei şi trebuie să vedem şi jucătorii care nu au jucat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cred că suntem la două puncte, iar UTA la 3 puncte, dar Rapid şi Botoşani sunt pe primele locuri şi se vede cu ochiul liber că va fi un play-out greu, dar frumos. Sunt două meciuri grele, Botoşani - Sepsi şi UTA - Rapid şi să vedem. Nu pot să spun cine se duce mai departe”, a spus Bergodi, la finalul meciului.
Clasamentul play-out-ului este următorul: 1. Rapid – 29 de puncte, 2. FC Botoşani – 29, 3. Sepsi – 27, 4. UTA Arad – 26, 5. U Craiova 1948 – 22, 6. CS Mioveni – 19, 7. Chindia Târgovişte – 19, 8. FC Dinamo – 13, 9. Academica Clinceni – 3, 10. Gaz Metan Mediaş – -11.
Afla mai multe despre: sepsi-cristiano bergodi-clinceni