FC Botoşani a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 1-1, cu Rapid, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii 1.
La finalul meciului, antrenorul secund al lui FC Botoşani, Mihai Ciobanu, a fost nemulţumiţ că elevii lui au ratat mai multe ocazii de gol. De asemenea, el a remarcat galeria Rapidului, considerând că suporterii îi ajută mult pe giuleşteni.
”Nu am fost răsplătiţi cum meritam!”
”Nu am fost răsplătiţi cum meritam, în sensul în care nu am marcat goluri. Chiar am făcut un calcul la finalul primei reprize, un 6-2 pentru noi la faze terminate cu finalizare, iar două dintre ele au fost ocazii chiar mari.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Şi la Botoşani a făcut un meci foarte bun, îl felicit, asta e datoria lui (n.r. Horaţiu Moldovan). Felicit jucătorii, felicit forţa asta colosală care este galeria Rapidului şi dă o energie extraodinară echipei. E foarte greu de jucat contra unei asemenea atmosfere, ne-am dori şi noi aşa ceva.
O să ne adaptăm din mers situaţiei, nu avem cum să-l schimbăm, fiindcă altfel nu am arata cum o facem astăzi. Sigur vor veni jucători şi sigur o să fie surprinzători în partea a doua a campionatului”, a spus Mihai Ciobanu, la finalul meciului.
Lider în clasament este CFR Cluj, cu 54 de puncte, urmată pe podium de FCSB – 46 de puncte şi de FC Voluntari – 37 de puncte. FC Botoşani ocupă poziţia a patra, cu 34 de puncte, în timp ce Rapid este pe locul 6, cu 32 de puncte. Între cele două adversare de sâmbătă, pe locul 5, este Universitatea Craiova, cu 32 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: botoşani-rapid-mihai ciobanu