Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Declaraţiile lui Adi Popa care nu vor fi placul lui Gigi Becali: ”Vrem ca Steaua să se bată la titlu!”

Declaraţiile lui Adi Popa care nu vor fi placul lui Gigi Becali: ”Vrem ca Steaua să se bată la titlu!”

FCSB

Comentarii

Adi Popa a vorbit despre planurile pe care le are CSA Steaua.

Steaua a reuşit să termine pe loc de baraj sezonul trecut, dar nu a avut drept de a-l juca, decizia fiind a FRF. În sezonul viitor, echipa trebuie să se asocieze cu un investitor privat, pentru a promova în primul eşalon al fotbalului romnesc. 

Chiar dacă în acest moment nu se ştie nimic de o potenţială asociere cu un patron, Adi Popa are ambiţii mari şi vrea ca echipa ”militarilor” să promoveze în Liga 1 şi să se bată la titlu. 

”Vrem ca Steaua să se bată la titlu!”

”Pentru noi urmează un singur lucru, un singur gând avem, acela este promovarea, pentru că asta îşi doresc suporterii, în primul rând, dar nu ne exclud nici pe noi, staff-ul şi conducerea clubului. Aşa cum a declarat şi domnul ministru, obiectivul este ca Steaua să ajungă unde îi este locul, să se bată acolo la titlu, nu doar promovarea. 

Cel mai la îndemână obiectiv e să promovăm, cei din staff-ul administrativ să facă demersurile necesare pentru a nu mai avea probleme cu dreptul de promovare. Locul 4 l-am câştigat pe teren şi nu la un punct sau două, cred că am avut ceva puncte avans faţă de locul 5. Dacă ar fi să facem un exerciţiu de imaginaţie, cu Chiajna am luat 4 puncte, iar în meciul decisiv, pentru locul 4, i-am bătut fără drept de apel pe Ghencea, 3-0. 

Dacă e să continuăm exerciţiul, să ne ducem mai departe, Chiajna a pierdut cu Chindia la penalty-uri, toţi am simţit că eram foarte bine pregătiţi, uniţi şi am fi avut o şansă foarte importantă să câştigăm barajul. Nu a ţinut de noi, nu am avut dreptul, dar legea e lege, trebuie respectată, nu avem încotro, trebuie să ne supunem şi aşa e normal”, a spus Adi Popa, potrivit sport.ro. 

Afla mai multe despre: steaua-becali-fcsb-popa 

viewscnt
Articole similare