CS Universitatea Craiova a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Chindia Târgovişte, în etapa a XXVIII-a a Ligii 1.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Gustavo, în minutul 28, iar la finalul meciului Gustavo a fost modest şi a spus că se pune în slujba echipei. De asemenea, el a anunţat că după această victorie, atmosfera este bună la echipă. În următoarea etapă, Craiova va juca contra celor de la Mioveni.
”Eu cred că atmosfera e foarte bună la echipă!”
”Sunt foarte fericit că am dat gol cu capul. În Brazilia ne ajută foarte mult tehnica, iar când sare mingea, să dăm cu capul. Am ajutat echipa. Markovic a jucat foarte frumos, mingea lui mi-a venit pe cap şi am dat gol. Chindia s-a apărat foarte bine. Noi ne-am creat ocazii, am avut două bare. Am fost agresivi. Aşa trebuie să jucăm şi să ajungem mai sus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu cred că atmosfera e foarte bună la echipă, la antrenamente. Suntem agresivi. E important să ajut echipa. Dacă ajut echipa, voi fi fericit. Acum e important să facem recuperare bună mâine. La Mioveni vom merge să luăm cele trei puncte”, a declarat Gustavo, la finalul jocului cu Chindia.
Clasament: 1. CFR Cluj - 67 de puncte, 2. FCSB - 59, 3. CS Universitatea Craiova - 48, 4. FC Voluntari - 46, 5. FC Botoşani - 45, 6. Farul - 42, 7. FC Argeş - 41, 8. UTA - 37, 9. Rapid - 36, 10. Sepsi - 33, 11. Chindia - 29, 12. CS Mioveni - 28, 13. FC U Craiova - 27, 14. FC Dinamo - 16, 15. Gaz Metan Mediaş - 14, 16. Academica Clinceni - 11.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: craiova-gustavo-liga 1