You are here:

Deian Sorescu, pregătit să ia o decizie radicală, înaintea Campionatului Mondial: ”Nu vreţi să ştiţi ce mi-a zis soţia, ce ceartă am acasă”

Deian Sorescu, pregătit să ia o decizie radicală, înaintea Campionatului Mondial: ”Nu vreţi să ştiţi ce mi-a zis soţia, ce ceartă am acasă”
Comentarii

Deian Sorescu, în vârstă de 28 de ani, a fost prezent pe teren în partida amicală dintre Gaziantep şi Petrolul, încheiată la egalitate, 1-1. La finalul confruntării, internaţionalul român a vorbit despre atmosfera din vestiar şi despre duelul extrem de important care urmează pentru naţionala României.

Fotbalistul a dezvăluit că subiectul barajului cu Turcia este frecvent discutat între el, Alexandru Maxim şi colegii turci de la club. Sorescu spune că glumele şi tachinările nu lipsesc, mai ales în contextul în care România va merge în deplasare pentru confruntarea decisivă cu echipa pregătită de Vincenzo Montella.

Miza este uriaşă: calificarea la Cupa Mondială. România va disputa în luna martie meciul care reprezintă ultima oportunitate de a ajunge la turneul final, iar determinarea din tabăra „tricolorilor” este totală.

Sorescu a subliniat că este dispus să facă sacrificii majore pentru acest obiectiv, inclusiv să amâne propria nuntă, dacă va fi nevoie.

Deian Sorescu este dispus să îşi amâne nunta, în cazul în care va fi convocat la CM 2026

„Unii am fost chiar rivali, e frumos când te întâlneşti cu oameni de-ai tăi. Vorbesc 2-3 cuvinte în turcă, alea mai puţin plăcute. A fost un meci uşor azi, din punctul meu de vedere, încet-încet trebuie să intrăm în linie dreaptă pentru că jucăm devreme, pe 13 în Cupă, apoi pe 17 cu Galatasaray.

Va fi cu siguranţă un meci greu cu Turcia, pfoai, zi de zi aud chestia asta, crede-mă cu nu e uşor să trăieşti aici cu ei, să auzi aşa ceva, să joci contra lor. Aud diferite glume, ne tratează de sus, dar pe mine unul mă motivează. Unii vorbesc mai în glumă, alţii mai în serios, nici nu ştiu cum poţi să o iei, că până la urmă ei vorbesc serios. Noi între colegi, oamenii de acolo vorbim, dar cu siguranţă ei sunt foarte serioşi, pe mine mă motivează, abia aştept meciul.

(n.r. renunţi la concediu pentru o deplasare în America?) Păi am renunţat la nuntă, ce concediu?! Nu mi-am programat nunta pentru Mondial, aştept să fiu acolo, am dat totul pentru acest vis şi o să dau totul pentru acest vis.

Nu vreţi să ştiţi ce mi-a zis soţia, ce ceartă am acasă, mi-am pus păr acum, că mi-a căzut. Glumesc. Nu am programat nimic, am vrut să stau, să aştept, sper să fim acolo şi să ne atingem obiectivul. Ăsta este obiectivul nostru la naţională.

M-am întâlnit cu cei din staff-ul naţionalei ieri, stăm în acelaşi hotel, mă bucur că au venit să ne vadă, chiar şi pe Max, mă bucur că sunt aproape de noi”, a spus Deian Sorescu, după meciul amical cu Petrolul.

Afla mai multe despre: deian sorescu 

viewscnt
Articole similare