Dejan Savicevic, preşdintele Federaţiei de Fotbal din Muntenegru şi fost mare fotbalist la AC Milan, spune că a fost nemulţumit de joc, dar se bucură că a plecat din nou neînvins în faţa României.
România a jucat pentru a treia oară cu Muntenegru, în ultimii doi ani şi are bilanţ negativ: două egaluri şi un eşec. ”Tricolorii” n-au reuşit nici de această dată să învingă, în prima etapă din Liga Naţiunilor, deşi România a avut om în plus din minutul 77. Dejan Savicevic a asistat la meci şi a tras concluziile:
”Vedem în următorul meci dacă reuşim să-l câştigăm. Sperăm să câştigăm şi să jucăm bine în următorul meci. Facem rezultate bune contra României, e bine. Este evident că a fost foarte bine pentru noi că am jucat fără suporteri, a fost un mare handicap pentru echipa României. Noi jucăm bine în apărare, avem o echipă solidă”, a declarat Dejan Savicevic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dejan savicevic, romania, muntenegru, liga natiunilor